Un antrenor de fotbal din România a avut parte de o viață palpitantă, marcată de întâmplări periculoase și inedite, după ce a lucrat în zone fierbinți ale Globului. Despre el se poate spune că este un veritabil supraviețuitor.

Există mulți antrenori de fotbal care nu sunt profeți în țara lor și trebuie să se descurce prin străini. Este cazul unui tehnician mai puțin cunoscut în România, care a jucat de-a lungul carierei la Târgu Ocna, ASA Iași, Minerul Comănești, Celuloza Piatra Neamț, Minerul Bălan și Petrolul Moinești. Iar în 1989 a fost nevoit să se retragă din cauza unei accidentări, la 29 de ani.

Dorian Marin (62 de ani) a avut timp să se îndrepte către antrenorat și nu s-a ferit să muncească în cele mai exotice locuri. Stabilit mulți ani în Siria, acolo unde s-a căsătorit cu o localnică, a prins contracte în Liban, Eritreea, Ghana, Uganda, Kenya, Siria, Oman și Nigeria.

Un antrenor român de fotbal care a lucrat în zone foarte periculoase

Interesant este că Dorian Marin a rămas alături de familie, în Siria, țară marcată de un cumplit război civil. Tehnicianul nu numai că a încercat să supraviețuiască în Siria, dar a și muncit. A locuit în Latakia, o zonă care a fost mai protejată decât Damasc sau Alep. „Nebunia a început în 2011, odată cu plecarea lui Bashar al-Asaad. Au fost ani teribili, dramatici, în care o țară a fost distrusă și s-a autodistrus. La noi, în Latikia, nu a fost atât de rău ca la Damasc sau Alep, dar n-a fost ușor de trăit. Eu am antrenat la Tishrin, echipă care era rivală cu cea a Armatei, Al Jaish. Era greu să le faci față adversarilor, care aveau multe mijloace ca să câștige. Apropo, Costică Ștefănescu, Dumnezeu să-l odihnească, a câștigat cu Al Jaish Cupa Asiei, echivalentul Ligii Europa”, povestea antrenorul, pentru evz.ro, în urmă cu câțiva ani.

Interesant este că în Siria s-a jucat fotbal mult timp, în ciuda războiului civil. „Se juca în două orașe, la Damasc și în Latakia. Dar meciurile se disputau cu porțile închise. Erau maximum 50 de oameni, oficialii… Erau destui fotbaliști străini în Siria, dar după începerea războiului au plecat și normal că n-au mai venit. Au redus și numărul de echipe, de la 14 la 12. La nivel de Siria, fotbalul e în felul următor: poți să le ceri să facă orice, dar să nu-i plictisești cu tactică, pentru că i-ai pierdut”.

Marin a prins în ultimii ani câteva contracte în Africa. „În 2014 antrenasem în Ghana, o echipă al cărei patron candidase la președinția țării și pierduse. Am fost suspendat 7 etape după ce am declarat mai mult decât trebuia în presa locală. La Apel mi-au mărit, mi-au dat 10 etape. Ghana e o pepinieră pentru fotbalul mare european, dar acolo lucrează cluburile mari de pe „Bătrânul Continent”, care au academii”, își amintește Marin.

Kenya și fotbalul făcut pe pile

În 2017, românul a primit o ofertă de la gruparea AFC Leopards și a plecat în Kenya. Realitățile fotbalului dintr-o țară cunoscută în sport doar datorită alergătorilor de cursă lungă l-au lovit din plin pe român. „Aveam un jucător, ne cam încurca. L-am dat afară. Pe altul l-a schimbat în timpul unui meci și i-am zis: <<Ieși, că ne omori! Pleacă!>>. A început scandalul.

Mi-a zis președintele că nu așa se face treaba. Apoi, au fost probleme cu banii. Vorbisem de salariu 4.000 de dolari pe lună și primă de instalare de 10.000. Ei mi-au dat doar 2.000 cu 2.000. Greșeala mea a fost că mă luase valul și mă apucasem de muncă fără să semnez contractul. Am mai luat 5-600 de dolari și am plecat acasă”, își amintește Dorian Marin.

Românul ajunge în Nigeria, în august 2017. El lăsase în urmă Siria, terorizată de fundamentaliștii ISIS, și ajunsese într-o țară marcată de atrocitățile unei alte organizații fanatice religioase: Boko Haram.

Un prieten, impresar, a zis să face o academie de fotbal și să înregistrăm echipa în liga a 3-a. Am primit din partea patronului o mașină cu șofer și am plecat cu un doctor care urma să mă ajute la proiectul academiei. Eu stăteam în față, pe locul din dreapta, dar la un moment dat am schimbat cu doctorul. La un moment dat, șoferul a vrut să evite o motocicletă, a pierdut controlul și am ieșit de pe șosea. Am fost inconștient vreo 4-5 minute. Mașina, șifonată bine. Se strânseseră niște localnici și când m-am dezmeticit mi-am dat seama că îmi dispăruse telefonul.

Le-am zis că sunt pierdut fără telefon, că le dau 50, 60, 70, 100 de dolari, doar să-mi dea telefonul. Nu l-am mai recuperat. Bine că am scăpat cu viață”, povestește tehnicianul. Pagubele după accident nu s-au oprit aici. Ajuns la un spital, Dorian a observat că-i lipsesc și banii. „Îi aveam într-o geantă, care era securizată un un lacăt. Nu-mi explic cum au dispărut, patronul mi-a zis că i-a luat doctorul. Așa o fi fost…”

S-a îmbolnăvit de malarie

Un moment de răscruce avea să trăiască românul în momentul în care s-a simțit iarăși rău și a fost diagnosticat cu malarie. „Făcusem vaccinul contra malariei. Dar în Nigeria vaccinurile sunt relative. Multe sunt expirate sau contrafăcute. E o piață neagră, oamenii de rând nu au acces la vaccinuri. Am fost rău de tot, nu mai puteam mânca. Abia mai beam apă. Patronul m-a transferat la un alt spital. Într-o zi l-a sunat pe băiatul meu cel mare, în Anglia, și a zis că trebuie să mă ia din Nigeria, că nu se mai poate face nimic. Vă dați seama ce situație pe el. Cu puțin timp înainte murise mama lui, prima mea soție… Malaria a fost cumplită. Cu tifosul antrenam, cu malaria a fost nenorocire”, mai dezvăluia tehnicianul.