În viața fiecăruia există câteva date de neuitat: nașterea unui copil, moartea unui părinte, o tragedie națională precum 9/11. Pentru mine o dată imposibil de uitat e 19 septembrie 1985.

Eram un băiat de 11 ani trăind în Mexico City și la câteva minute după ora 7 dimineața mă aflam într-o mașină care mă ducea la școală. Deodată drumul a început să se clatine; mașina a fost aruncată dintr-o margine a străzii în cealaltă. Aveam senzația că ne luăm zborul. Treaba aceasta a durat aproape trei minute.

La școală se răspândea zvonul că centrul orașului fusese aplatizat. Acolo mergea și tatăl meu la muncă, de obicei în jur de ora 7. Mi-am petrecut dimineața cuprins de panică.

Cutremurul a avut o magnitudine de 8,0. A omorât cel puțin 5.000 de oameni, deși bilanțul real al morților a fost probabil mult mai mare. A doua zi, o replică terifiantă cu magnitudine de 7,5. Pentru a vă face o idee, cutremurul din Los Angeles din 1994 a avut 6,7 și n-a durat nici 20 de secunde.

Cutremurul care a zguduit luni Turcia și Siria a avut 7,8 și nu s-a oprit decât după vreo două minute.

Imaginile care ne parvin din Idlib, Alep, Hatay, Iskenderun și alte orașe devastate sunt groaznice. Și sunt cu atât mai emoționante pentru cei care au trecut ei înșiși printr-un cutremur puternic.

La 20 de ani după cutremurul din Mexico City am mers în Pakistan pentru a relata despre efortul american de ajutorare după seismul din Cașmir din 2005, care se estimează că a ucis 86.000 de oameni.

În prima mea zi la Islamabad m-am trezit în toiul nopții, zgâlțâit preț de câteva secunde de un mic cutremur. M-am înghesuit cum am putut sub pat. Întins acolo, plin de sudoare, m-au năpădit amintirile din Mexic.

În dimineața următoare am survolat cu elicopterul ceea ce fusese un mic oraș numit Balakot, în Provincia Frontierei de Nord-Vest. Din populația lui de 50.000 de suflete pierduse 16.000 în cutremurul care durase mai puțin de un minut. Arăta ca fotografiile cu Hiroshima bombardată atomic - doar câteva clădiri rămase în picioare printre ruinele aplatizate.

Cutremurele sunt numite întotdeauna dezastre „naturale”. Dar este un termen înșelător. Adevăratul dezastru este pricinuit aproape întotdeauna de mâna omului, adesea sub forma caselor prost construite, a clădirilor cu armătură și alte elemente de susținere structurală inadecvate, după care urmează și gestionarea incompetentă a crizei provocate de catastrofă.

În Pakistan clădirile prost construite pot fi puse în mare măsură pe seama sărăciei. Dar în Mexicul mai bogat, unde pe hârtie există norme de construcție exigente, adoptate în urma cutremurelor succesive, motivul tinde a fi corupția guvernamentală.

După cutremur era imposibil să ignori faptul că zgârie-nori de birouri și locuințe construite de firme private rămăseseră în picioare, neatinse, în vreme ce spitale, ministere și școli construite și administrate de guvern zăceau în ruine. Seismul scosese la suprafața putreziciunea, deopotrivă structurală și morală, aflată în inima regimului dirijist cvasi-dictatorial al Mexicului.

„Recep Tayyip Erdogan va răspunde la criză cu incompetența lui uzuală”

Nu a ajutat nici faptul că guvernul mexican a refuzat ajutorul extern în primele ore cruciale de după dezastru. Naționalismul și falsa mândrie nu au ce căuta în condiții de catastrofă. Incompetența guvernului i-a înfuriat pe mulți mexicani care până atunci se resemnaseră să întoarcă spatele politicii. Acea furie a dus la apariția unor mișcări civice de protest și a unor campanii pentru o mai bună guvernare. Nu este ușor să identifici originea transformării Mexicului într-o democrație autentică, dar data corectă ar putea foarte bine să fie 19 septembrie 1985. Din cele mai tragice circumstanțe pot răsări lucruri bune.

Poate că acest lucru va fi valabil și pentru Turcia, mai ales dacă președintele Recep Tayyip Erdogan va răspunde la criză cu incompetența lui uzuală și cu paranoia sa obișnuită. El se confruntă cu alegeri cruciale la primăvară, și prezida deja peste o țară care se luptă cu o inflație de aproape 60%. Nu ar fi surprinzător ca el să se folosească de starea de urgență de trei luni pe care a proclamat-o pentru a-și deschide calea prin intimidare către încă un mandat. Dacă răspunsul guvernului turc nu va fi eficient, dacă Erdogan va părea rupt de realitate, cutremurul ar putea însemna și prăbușirea lui.

Am chiar și mai puține speranțe pentru Siria, unde nu există limite pentru cruzimea cu care Bashar al-Assad e dispus să acționeze pentru a se menține la putere. Ambasadorul sirian la ONU a declarat că va trebui ca toate ajutoarele să fie distribuite prin intermediul guvernului, o variantă care ar trebui să fie exclusă din capul locului, dată fiind reputația de corupt a lui Assad. E nevoie să se găsească alte căi pentru a ajuta Siria devastată.

Și o ultimă amintire despre un cutremur: în Balakot am avut șansa de a-i asculta pe unii dintre școlarii care au supraviețuit seismului, dar și-au pierdut familiile. Era greu să-ți stăpânești lacrimile văzându-i cât de bine-și stăpâneau ei emoțiile. Acum mă gândesc la copiii care și-au pierdut părinții săptămâna aceasta - sau, la fel de dureros, la părinții care și-au pierdut copiii, nytimes.com

Chiar și în această epocă a Ucrainei și a altor dezastre, mai putem noi să ne menținem pornirea caritabilă și compasiunea pentru a ajuta, în mod inteligent, la îndelungata recuperare care-i așteaptă?

Cam în jurul prânzului în ziua aceea de septembrie din 1985, mama mea a venit să mă ia de la școală și m-a dus acasă, la tatăl meu, care m-a îmbrățișat. Până și în ziua de azi mă gândesc cât de norocoși am fost - și sufăr pentru cei atât de mulți care nu au fost.

(Traducerea Rador)