Presa turcă: Suedia nu gândeşte sănătos

Presa turcă: Suedia nu gândeşte sănătossursa foto. Wikipedia

Vrei să fii membru NATO, dar vei face toate prostiile posibile pentru a nu fi.

O să spui, bine, o să mă distanţez de terorism, o să-i extrădez în Turcia pe acei terorişti, dar nu-ţi vei respecta promisiunea! 

Teroriştii PKK o să spânzure un manechin cu chipul lui Erdoğan, iar tu o să închizi ochii la ce se întâmplă!

Vor pune fotografia lui Erdoğan şi drapelul Turciei pe caldarâm şi le vor călca în picioare, iar tu /Suedia/ vei privi nepăsătoare!

Iar apoi un mizerabil va arde Coranul în faţa Ambasadei Turciei, iar tu cu poliţiştii tăi îl veţi apăra pe acest ticălos!

După părerea voastră nu este ciudat?

Guvernul suedez se străduieşte enorm pentru a merita veto-ul Turciei.

Se agită spunând "Ce să mai facem pentru ca Turcia să respingă solicitarea noastră de a adera la NATO"!

După părerea voastră nu este ciudat?

Obstrucţionează extrădarea teroriştilor pe care-i cere Turcia prin hotărâri judecătoreşti. Iar apoi cerşesc Turciei acceptul pentru aderarea la NATO. 

După părerea voastră nu este absurd? 

Nu îl va întreba cineva "dar cine eşti tu"?

Să explic.

A spune că Suedia va adera la NATO, înseamnă a-i extrăda pe teroriştii PKK şi FETÖ (Mişcarea Gülen-n.trad.) în Turcia!

Trebuie să înţelegeţi că operaţiunea vizează atât PKK, cât şi FETÖ. Ei sunt în spatele acestor incidente care supără Turcia. Şi politicienii ostili Turciei care îi sprijină. 

Vedeţi mesajele membrilor FETÖ de pe Twitter? Doar că nu au aplaudat arderea Coranului!

Acum o să spuneţi "Bine, dar de ce guvernul suedez nu ia nicio atitudine faţă de ceea ce se întamplă"?

Nu, ia atitudine. Iese premierul şi spune " Ceea ce face PKK este sabotaj".

Spune, dar nu împiedică. 

Pentru că în Suedia, PKK este un fel de partener al guvernului.

Mai mult, legendarul lor premier Olof Palme a fost asasinat de către organizaţia teroristă PKK

Şi statul suedez nu a putut cere sau nu a cerut socoteală pentru acest asasinat. 

Iar în anii ce au urmat s-a îndrăgostit de asasin! Sau a fost obligat să se îndrăgostească. S-a transformat într-o ţară care apără şi care oferă sprijin  pecuniar PKK, şi ca urmare a încurajării şi presiunii Statelor Unite.

Să revenim acum la adevărata problemă. 

Până când alegerile din Turcia se vor încheia, aceasta va fi situaţia. Vor expune mizerii, josnicii de toate felurile. Şi-au legat speranţele de faptul că Erdoğan va pierde. Pentru că Masa celor Șase le-a dat un cec în alb. 

Dacă Masa celor Șase va veni la putere aderarea Suediei la NATO va fi aprobată fără nicio condiţie.   

Dar nimeni să nu sară în sus de bucurie. 

Priviţi. Tot alaiul de la CHP (Partidul Republican al Poporului-n.trad.) şi IYI Parti (Partidul Bun-n.trad.) au declarat acest lucru. 

Faptul că Turcia a pus condiţii este o greşeală tactică, a comentat Ünal Çeviköz şi a adăugat "suntem gata să sprijinim aderarea /Suediei/."

Declaraţii asemănătoare au venit şi de la IYI Parti. 

Păcat!

Imamoğlu care acum câteva zile s-a întors de la pelerinajul întreprins la Mecca, în loc să condamne arderea Coranului a postat un mesaj în care spune că "astfel de acţiuni îi servesc lui Erdoğan". 

Vai şi vai!

Cu câteva zile înainte de ruşinea arderii Coranului, presa din Occident transmitea ştirea că "Prin blocarea extinderii, Erdoğan nu permite consolidarea NATO, slăbeşte organizaţia." După mintea lor încearcă să pună presiune pe Turcia. 

Dar, dacă opoziţia ar declara "Şi atunci când vom veni noi la putere veţi continua să sprijiniţi terorismul, nu vom spune da aderării voastre până când nu veţi extrăda teroriştii", altfel ar sta treaba. 

Pot să declare? Nu!

Ce gândeşte HDP (Partidul Democratic al Popoarelor, prokurd-n.trad.), la fel gândeşte şi Masa celor Şase, potrivit aksam.com.tr

Pe scurt, în 2023 se vor desfăşura cele mai importante alegeri din Turcia. Nu ar fi suficient dacă le-am numi istorice. Pentru că sunt vitale!

(Articol de Turgay Güler - Traducerea Rador)