Codul Muncii. Bani în plus pentru angajații care lucrează de Ziua Unirii Principatelor
- Emma Cristescu
- 24 ianuarie 2023, 10:46
Astăzi se sărbătorește Unirea Principatelor Române, dar anumite categorii de angajați sunt nevoite să lucreze. Cu toate astea, ei urmează să primească compensații sau alte zile libere.
Pe 24 ianuarie se sărbătorește Unirea Principatelor Române, iar o parte din angajați sunt liberi. Cei care trebuie să meargă la muncă astăzi vor beneficia de compensații de la angajatori.
Codul muncii spune că salariații din țara noastră, indiferent dacă activează la stat sau în mediul privat, beneficiază de timp liber. Cu toate astea, angajații din unitățile sanitare sau cele de alimentație publică, precum și despre locurile de muncă în care activitatea nu se poate întrerupe din cauza caracterului procesului de producție sau specificul activității, trebuie să meargă la muncă, dar primesc bani în plus sau alte zile libere.
Codul Muncii stabilește compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Ei pot cere și un spor de cel puțin 100% din salariul de bază. Angajatorii care nu țin cont de aceste lucruri riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.
În 2023, dintre cele 15 libere legale, 12 vor pica în timpul săptămânii, iar angajații nu vor merge la muncă, potrivit Avocatnet.
Zile libere pentru angajați în 2023
Codul Muncii prevede ca românii să beneficieze de 15 zile libere. Din cele 15 zile libere, 3 pică în week-end, iar Guvernulul ar putea decide să facă punte. Cu ocazia Unirii Principatelor Române, o parte din salariați s-au bucurat de prima minivacanță de trei zile în weekendul 22-23 ianuarie, inclusiv 24 ianuarie.
Pe 24 ianuarie, românii celebrează Mica Unire – Unirea Principatelor Române din anul 1859, când, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, Moldova s-a unit cu Țara Românească. Unirea Principatelor era un deziderat formulat încă din timpul Revoluției de la 1848 când, la Brașov, la 12/24 mai, se elabora programul-legământ: „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”, ce cuprindea obiectivul fundamental românesc: „Unirea Moldovei și Țării Românești într-un singur stat neatârnat românesc”.
În 2023, salariații vor avea mai multe zile libere, printre care și:
14 aprilie: Vinerea Mare (vineri) 16-17 aprilie: Paște ortodox (duminică și luni) 1 mai: Ziua Muncii (luni) 1 iunie: Ziua Copilului (joi) 4 iunie: Rusalii (duminică) 5 iunie: A doua zi de Rusalii (luni) 15 august: Adormirea Maicii Domnului (marţi) 30 noiembrie: Sfântul Andrei (joi) 1 decembrie: Ziua Națională a României (vineri) 25 decembrie, 26 decembrie – Crăciunul (luni, marţi).