Scandalul deputatului bătăuș de la AUR ia amploare. Femeia a aflat că o înșela cu o colegă de partid

Scandalul deputatului bătăuș de la AUR ia amploare. Femeia a aflat că o înșela cu o colegă de partidSursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Deputatului AUR Dumitru Focșa a fost reclamat la Poliție de soție după ce a fost agresată de acesta în prezența fiicei minore. Apelul la 112 a fost făcut de femeie din localitatea constănțeană Lumina, în jurul orei două dimineața. Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de violenţă în familie, însă soția deputatului a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Potrivit Poliției, deputatul AUR, Dumitru Focșa, și-ar fi agresat soția în jurul orei 2:00, în noaptea de miercuri spre joi. Femeia, cu opt ani mai tânără decât politicianul, a sunat la 112 și ar fi reclamat că a fost lovită cu pumnii și picioarele.

O fetița în vârstă de 9 ani, pe care soţii vor să o adopte și care locuieşte cu ei în localitatea Lumina din Constanța, a asistat la scena violentă. Potrivit anchetatorilor, se pare că deputatul și-ar fi pierdut controlul după ce soția i-a reproșat ca are o aventură cu una dintre colegele de partid.

Dumitru Focșa este cunoscut pentru ieșirile violente

Focșa este cunoscut de altfel și pentru ieșirile violente din Parlament. Una dintre victimele sale a fost deputatul Alfred Simionis pe care l-a amenințat cu bătaia pe holurile Parlamentului, potrivit imaginilor transmise live pe Facebook de liderul AUR. Scandalul a pornit de la un proiect legislativ inițiat de AUR privind suveranitatea națională și respins de plenul Camerei Deputaților.

Deputatul AUR Focșa l-a criticat pe Simionis pentru o presupusă lipsă de transparență în privința votului, apoi l-a strigat „valutist” și ”hoț”, de față cu ziariști și alți parlamentari. „Valutistă e mă-ta, porcule”, i-a răspuns Simonis deputatului AUR, moment în care Focșa i-a replicat ”Vezi să nu te pocnesc acum!”.

George Simion, acuzat de USR că tolerează violenţa în familie

„Este inadmisibil ca un agresor care îşi bate soţia în faţa copilului să rămână deputat în Parlamentul României. Îi cerem lui George Simion să îl dea afară din partid pe deputatul Dumitru Focşa. Dacă nu o va face, înseamnă că tolerează violenţa în familie”, a scris purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moşteanu, pe Facebook.

Moșteanu a amintit că, la finalul anului trecut, a votat în Parlament o declaraţie de susţinere a egalităţii de şanse în România.

„Un singur partid nu a votat: AUR. USR condamnă violenţa împotriva femeilor. Nu putem accepta să avem în Parlamentul României reprezentanţi care au un astfel de comportament”, a adăugat Moşteanu.

Reprezentanţii AUR au demarat o anchetă internă

„Referitor la incidentul în care ar fi fost implicat un deputat de Constanţa al Alianţei pentru Unirea Românilor, vă transmitem următoarea poziţie oficială a partidului: Suntem ferm împotriva oricărei forme de violenţă fizică sau psihologică. Credem că familia este un sanctuar care trebuie apărat de manifestări agresive, iar autorităţile sunt obligate să cerceteze şi să soluţioneze neîntârziat acest gen de incident.

Juriul de Onoare al Alianţei pentru Unirea Românilor a demarat o anchetă internă şi va propune o decizie în conformitate cu prevederile Codului de Etică al partidului. În funcţie de gravitatea faptelor, sancţiunile pot merge până la pierderea tuturor funcţiilor în cadrul partidului”, se arată în comunicatul de presă transmis de partidul AUR.