Fizioterapeutul lui Messi face dezvăluiri despre fotbalist pentru prima dată: „Vorbește foarte puțin”
- Mădălina Dinu
- 27 decembrie 2022, 07:43
Argentina a devenit campioană mondială cu 26 de războinici și cu un staff de antrenori care a fost lider. Împotriva Franței, a Olandei și a Mexicului, pe câmpuri de luptă dificile și cu speranțele lor intacte. Dar în spatele scenei există și oameni care lucrează pentru acest vis, cum ar fi Marcelo D'Andrea, maseurul echipei naționale.
Marcelo „Daddy” D'Andrea, de 22 de ani fizioterapeut al echipei naționale a Argentinei, a acordat un interviu la în care a dezvăluit multe detalii din intimitatea echipei lui Lionel Scaloni. Acesta a făcut și numeroase mărturisiri, în premieră, și despre Lionel Messi.
„Întotdeauna mi-a arătat care era calea”.
Daddy, așa cum este poreclit de compatrioții săi, a urmărit îndeaproape și a trăit în intimitate acest proces Qatar 2022, ca și atâtea altele înainte. Acum, după ce a depășit mai multe obstacole, a venit momentul să se bucure de glorie. La câteva zile distanță de cea mai mare bucurie din ultimii ani, D'Andrea a vorbit despre Messi și alți coechipieri ai acestuia, potrivit Ole.com.
„Când totul s-a terminat, când am fost la cină și ne făceam bagajele pentru a veni. Cu Leo am rămas singuri după cină. Ne-am uitat unul la altul, cu bucurie în ochi, eu m-am uitat la el și Leo mi-a spus „am reușit, grasule. Gata” (n.r. - grasule, traducere din spaniolă gordo/apelativ tipic argentinian fără implicații peiorative), a explicat el într-un interviu pentru publicația argentiniană Cómo te va, Benedetto.
„Îl iubesc pe Lionel ca pe un fiu. O să duc în mormânt tot ce am trăit cu el. Sunt foarte temperamental și el m-a învățat mereu că nu trebuie să te lași afectat de critici. Noi știm ce am suferit, eu știu ce a suferit el. Drumul a fost lung, cu multe pietre, cu multe lucruri", a adăugat el.
„Nu-i vom dezamăgi”
El a amintit și fraza lui Leo „nu-i vom dezamăgi" după înfrângerea cu Arabia din debutul Cupei Mondiale și a subliniat metodologia de lucru a celor 10: „Messi are multe fraze memorabile. Este o persoană care, cu orarul... nu întârzie nici un minut. Și dacă întârzii un minut, se enervează. Are atât de multă dreptate în felul în care lucrează încât nu ai cum să dai greș. Vine la tine la timp, face totul la timp”.
El a continuat apoi să fie tranșant cu privire la șoaptele și criticile pe care Messi le-a îndurat în mare parte din perioada petrecută la echipa națională: „Tot ceea ce s-a spus despre el m-a durut foarte mult. Tot ceea ce s-a întâmplat. Întotdeauna a arătat prin muncă, prin luptă, prin acele lacrimi pe care puțini dintre noi le-au văzut. De aceea are un profil atât de scăzut, vorbește foarte puțin, dar când vorbește, o face cu cuvintele potrivite, cuvinte care te ajută”, a declarat D'Angelo.