Rareș Bogdan a declarat că Guvernul României va reclama votul Austriei la Curtea Europeană de Justiție. „Va suporta consecințele”

Rareș Bogdan a declarat că Guvernul României va reclama votul Austriei la Curtea Europeană de Justiție. „Va suporta consecințele”Sursa foto: Facebook/ Rareș Bogdan

Europarlamentarul Rareș Bogdan a anunțat marți, 13 decembrie, în Parlamentul European că guvernul României va ataca la Curtea de Justiție a UE (CJUE) votul Austriei. Viena a votat împotriva aderării țării noastre în Spațiul Schengen.

Rareș Bogdan și-a început intervenția în plenul parlamentului printr-o cerere față de Comisia Europeană și Parlamentul European. Vicepreședintele PNL vrea ca cele două instituții să atace la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) votul din Consiliul JAI al Austriei. Europarlamentarul a arătat că votul guvernului austriac împotriva aderării țării noastre la Spațiul Schengen a încălcat articolul 21 din Tratatul UE.

Mai mult decât atât, eurodeputatul Eugen Tomac i-a reamintit lui Rareș Bogdan că este lider politic în România prin faptul că ocupă poziția de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare, PNL. În acest context, Tomac a cerut și el ca guvernul României să atace în justiție votul din Consiliul JAI. Tomac a mai spus că guvernul din România este „reclamant privilegiat” și poate să denunțe la Curtea de Justiție Europeană „acest abuz”.

Guvernul României va reclama votul Austriai la CJUE

„Vă asigur că guvernul va face acest lucru pentru că e cea mai gravă nedreptate din ultimii 70 de ani și acest lucru va fi sancționat, iar Austria va suporta consecințele”, a spus în acel moment Rareș Bogdan. În acest context, jurnaliștii de la G4Media au solicitat guvernului României un punct de vedere legat de declarația prim-vicepreședintelui PNL.

Austria a votat împotriva aderării României la Spațiul Schengen, joi, 8 decembrie. Guvernul de la Viena a susținut că țara noastră nu a putut să țină sub control problema migranților. Austria nu a putut fi convinsă de datele oferite atât de România, cât și de alte state din Europa în privința migranților. În plus, europarlamentatul Rareș Bogdan a avut mai multe reacții legate de acest eveniment în ultimele zile.

„Acest vot a umilit România și ține ostatici milioane de romani. Votul Austriei sfidează articolul 2 al Tratatului UE, care spune că statul de drept este o valoare fundamentală. Ungaria are banii blocați din cauza încălcării statului de drept. Austria nu. Încă nu, desi cancelarul Nehammer are o atitudine iliberală pronunțată și rasistă”, a spus liberalul în Parlamentul European, marți, 13 decembrie.