Coana Mița Biciclista se întoarce în Capitală. Imobilul deținut de cea mai controversată femeie a istoriei Bucureștiului, redeschis după 80 de ani
- Mădălina Dinu
- 13 decembrie 2022, 17:25
Clădirea impunătoare construită la începutul secolului al XX-lea, în stil art nouveau, de la numărul 9-11, din Strada Cristian Tell, a fost abandonată o vreme îndelungată. Imobilul, declarat monument de arhitectură în stil neobaroc, a fost câştigat în instanţă de urmaşii Miţei care l-au revândut cu mult sub preţul pieţei unor cetăţeni spanioli. O perioadă, în ea au locuit mai multe familii fără adăpost, însă anul acesta, clădirea și-a redeschis ușile, după 80 de ani.
Miţa Biciclista, născută Mihăiescu, a fost prima femeie din Bucureşti care a pedalat o bicicletă. Era fata unei ţărănci de o rară frumuseţe, ce locuise cândva în apropierea Câmpinei și lucrase ca servitoare într-o casă boierească. Mița Biciclista, și-a căpătat renumele, după ce a fost prima femeie care a îndrăznit să se plimbe cu bicicleta prin oraș, în pantaloni, pe calea Victoriei sau la Șosea, într-o perioadă în care acest lucru era considerat total nepotrivit pentru o femeie. Mița Biciclista a dus o viaţă extravagantă, arată documentele istorice.
Clădirea a fost ridicată în 1908, după planurile arhitectului Nicolae Mihăiescu. Are 26 de camere și 1.400 de metri pătrați. Când a primit-o, Mița Biciclista avea 23 de ani. Acum, imobilul, proaspăt restaurat, este monument istori, iar ceea ce o face unică este amestecul arhitectural între art noveau și neobaroc.
După 80 de ani, casa și-a redeschis porțile publicului și va fi reintrodusă în viața orașului și a dinamicii sale, urmând să devină un spațiu al comunității urbane creative. Începând cu anul viitor, casa Miței Biciclista va găzdui mai multe spații culturale, o braserie și un cinema. Pentru început, în 2022, stabilimentul creativ La Mița Biciclista va fi deschis publicului doar în contextul evenimentelor organizate aici, care urmează în luna decembrie.
Casa Miței biciclista, renovată de în 1908 de arhitectul N.C. Mihăiescu
Casa în care a locuit Mița Biciclista a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe trei nivele, cu o fațadă decorată fabulos, este situată lângă corpul lateral al Casei Brătianu (azi sala „Dalles”, de la Piața Amzei) la intersecția cu strada Christian Tell, fața în față cu Ambasada Franței de azi.
După 1908, doamna și-a permis luxul de a renova locuința, iar arhitectul N.C. Mihăiescu (1863-1934) i-a refăcut fațada în stilul Art Nouveau.
„În sufrageria gen salon de la etaj, rezemată de perete se odihnea celebra ei bicicletă”, își amintește Predescu, scrie Evenimentul Istoric. „Pe masă stăteau două volume legate în mătase portocalie cu triste crăpături pricinuite de vreme. Le-a deschis, ca pe niște cărți sfinte.
Am revăzut Capșa redingotelor cu plastron, trăsurile luxoase, armăsari focoși, femei frumoase cu rochii lungi și talia sugrumată de corset, cu pălării imense; Corso, Jokey Club, parcul Otetelișanu, muscalii din fața Teatrului Național, Hotel Bulevard, berăria lui Caragiale, Gambrinus, Herăstrăul Vechi, bătaia cu flori la Șosea, și trăsura Miței Biclista în formă de gondolă, decorată cu liliac alb, trandafiri Mont Blanc, panglici bleu ciele care intra direct în holul din «Vila cu clopoței» de la Șosea, a lui Nicolae Minovici, ca dragostea lor incendiară să fie apărată de privirile curioșilor”, scria Al. Predescu în „Vremuri vechi bucureștene”.