Alarmă falsă! În coletul suspect din Cotroceni s-au găsit haine și hârtii
- Iulia Moraru
- 12 decembrie 2022, 09:09
În dimineața de luni traficul a fost restricționat în zona Cotroceni din Capitală, după ce un colet suspect a fost găsit. A fost însă o alarmă falsă.
UPDATE:
Alarmă falsă în ceea ce privește coletul suspect găsit în zona Cotroceni din București. În interiorul coletului autoritățile au găsit haine și mai multe hârtii. Traficul ce inițial a fost blocat, a fost repus în funcțiune.
Știre inițială:
Un colet suspect a fost descoperit în zona Cotroceni din Capitală, iar autoritățile au fost puse în alertă pentru a identifica exact ce se află în interiorul pachetului.
Bulevardul Vasile Milea a fost blocat în dimineața de luni, după ce un colet suspect a fost descoperit într-o zonă destul de aglomerată din București. Polițiștii au blocat accesul autoturismelor, iar la fața locului au ajuns mai multe autospeciale și este așteptat să intervină brigada specială pirotehnică pentru a verifica conținutul coletului suspect.
Șoferii sunt îndemnați să evite zona, și așa extrem de aglomerată în cea mai mare parte a zilei. Aici se află atât o unitate militară, cât și un centru comercial extrem de cunoscut și vizitat în fiecare zi, potrivit informațiilor Antena 3 CNN.