Dependența puternică a Europei de gazele naturale lichefiate va duce la creșterea prețurilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră, într-un context de concurență sporită cu China, subliniază un studiu realizat de think tank-ul The Shift Project

Iarna 2022-2023 prefigurează alte ierni grele pe frontul gazelor. De când Rusia a atacat Ucraina pe 24 februarie, Europa s-a reorientat masiv în privința furnizorilor: gazele naturale provenite din Rusia reprezintă acum 9% din importurile Uniunii Europene (au scăzut de la 40%). Pentru a înlocui această filieră, europenii s-au grăbit să semneze contracte pe termen lung cu țările exportatoare de gaz natural lichefiat (GNL). Germania tocmai a încheiat un contract pe cincisprezece ani cu Qatar, anunțat pe 29 noiembrie.

Acest gaz este mai întâi răcit la -161°C, astfel încât să poată fi transportat cu un tanc GNL, urmând a fi transformat înapoi în gaz în porturile europene. Creșterea bruscă a cererii explică saltul dramatic al prețurilor la gaze pe piața mondială, care s-au mărit de cinci ori în doar câteva luni, atingând cote fără precedent. Această dificultate a aprovizionării aduce temeri legate de posibile întreruperi de curent în mai multe țări europene care depind în mare măsură de centralele electrice pe gaz și dăunează industriei, în special în Germania, care se obișnuise cu producția alimentată de gaz rusesc relativ ieftin.

Potrivit unui studiu realizat de think tank-ul The Shift Project, această situație ar putea dura cel puțin (următorii) cinci ani. Într-un raport pentru Ministerul francez al Apărării și făcut public marți, 6 decembrie, think tank-ul condus de inginerul Jean-Marc Jancovici explică că 40% din necesarul de gaze al UE în 2025 riscă să nu fie satisfăcut sau să se bazeze pe surse de aprovizionare neidentificate până în prezent.

Dinamică structurală

Până în 2030, „deficitul global legat de absența unei reveniri la schimburile normale de gaze între UE și Rusia este de ordinul a 100 de gigametri cubi, adică echivalentul unei retrageri a Qatarului de pe piața GNL”, afirmă studiul. Pe baza datelor firmei de expertiză Rystad Energy, se subliniază că actuala criză a gazelor nu are nicio legătură cu situația economică, ci mai degrabă cu o dinamică structurală.

„În realitate, această criză a început în septembrie [2021], la momentul redresării post-Covid, și a fost agravată de războiul din Ucraina”, subliniază Matthieu Auzanneau, director al Proiectului Shift. „Sancțiunile împotriva Rusiei și atacurile asupra gazoductelor Nord Stream 1 și 2 au determinat Europa să caute alte surse de gaz. Dar UE nu este singura pe piață: China a reușit deja să-și asigure aprovizionarea pentru 2025, spre deosebire de europeni”.

Concurența puternică este activă și este probabil să se intensifice pe fondul unui „război economic” între Europa de Vest și Asia de Est, între aceste două regiuni și țările importatoare în curs de dezvoltare, dar și între țările europene înseși. „UE intră într-o zonă cu probleme, și acestea nu vor fi puține”, rezumă Auzanneau. 

Pentru a înlocui gazul rusesc, UE are două opțiuni: creșterea importurilor de gaze din Qatar sau din Statele Unite. Însă dezvoltarea acestor rute suplimentare nu va fi imediată. Potrivit mai multor lideri ai sectorului gazelor intervievați de Le Monde, punerea în funcțiune a noi zăcăminte în aceste două țări va da roade abia din 2025 în cel mai bun caz, mai probabil în 2026. Și chiar dacă producția a reușit să crească în timp în alte țări producătoare (Mozambic, Cipru etc.), acest lucru nu va fi suficient pentru a satisface nevoile.

Dar dezvoltarea acestor resurse suplimentare nu va fi imediată. Potrivit mai multor lideri ai sectorului gazelor intervievați de Le Monde, punerea în funcțiune de noi zăcăminte în aceste două țări va da roade abia din 2025 în cel mai bun caz, dar și mai probabil în 2026. Și chiar dacă producția a reușit să intervină în timp în alte țări producătoare (Mozambic, Cipru etc.), acest lucru nu ar fi suficient pentru a satisface nevoile.

Risc major pentru industria europeană

Studiul Shift Project sugerează mai multe riscuri. În primul rând, această presiune asupra cererii globale de GNL va face ca prețurile să rămână la nivel global la nivelurile actuale „non-standard”, cel puțin până în 2025. Potrivit datelor de la Rystad Energy, prețurile gazelor ar putea rămâne de patru ori mai mari decât înainte de criză. „În 2023, prețurile în Europa vor fi mai mult sau cel puțin la fel de ridicate ca în 2022”, potrivit Auzanneau.

Un avantaj pentru veniturile companiilor de gaze, precum BP și TotalEnergies, doi campioni ai aprovizionării cu GNL. Dar un risc major pentru industria europeană: deja puternic afectate de creșterea prețurilor la gaze, multe companii ar putea să nu poată rezista unei astfel de situații pe termen lung. Aceasta este și îngrijorarea exprimată de Alexandre Saubot, președintele organizației patronale France industrie, într-un interviu acordat cotidianului Les Echos, în octombrie.

„Dacă Europa nu este capabilă să furnizeze întreprinderilor sale energie electrică fără carbon la un cost competitiv în comparație cu China și Statele Unite, declinul va dura câteva luni sau câțiva ani, dar va fi inevitabil”, estima acesta. Mai ales că dezvoltarea unor noi infrastructuri de gaze în Europa – precum terminalul Le Havre operat de TotalEnergies, care va fi operațional în 2023 – pentru a găzdui transportatorii de GNL va spori emisiile de gaze cu efect de seră ale UE, notează lemonde.fr

Un plan care intenționează în special să dezvolte eficiența energetică și energiile regenerabile și să accentueze trecerea la electricitate. Pentru a reduce acest risc de gaz, „singura cale de ieșire este să ne respectăm angajamentele în materie de climă”, avertizează însă Matthieu Auzanneau. „Nu trebuie să fie o iluzie”, a spus el.