O ucraineancă a fost găsită spânzurată într-o pensiune din Băile Olăneşti, județul Vâlcea

O ucraineancă a fost găsită spânzurată într-o pensiune din Băile Olăneşti, județul Vâlcea Sursa foto: Dreamstime

O femeie din Ucraina, care a venit la noi în țară odată cu începerea războiului, și-a pus capăt zilelor într-o pensiune din Băile Olănești, județul Vâlcea.

Polițiștii au fost sesizați că o femeie cu vârsta cuprinsă între 55 și 60 de ani s-a spânzurat, într-o unitate de cazare din localitatea Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea.

Ucraineanca și-a pus capăt zilelor la Băile Olănești

Echipajele ajunse la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, însă fără succes, fiind declarat decesul femeii de origine ucraineană. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere de culpă şi sunt făcute cercetări pentru a afla împrejurările decesului.

„Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, poliţiştii efectuând manevrele de resuscitare, însă fără niciun rezultat, ulterior fiind declarat decesul acesteia”, a transmis IPJ Vâlcea, potrivit ziare.com.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu se cunosc încă motivele pentru care femeia și-a pus capăt zilelor, însă situația din Ucraina se poate să fie motivul principal, având în vedere că cei care au plecat din țară, majoritatea femei, au fost nevoite să îi lase în urmă pe bărbații lor.

Război în Ucraina

Războiul din Ucraina a ajuns în ziua 280. În tot acest timp, luptele pe front au fost devastatoare pentru Ucraina, multe orașe fiind distruse, iar mii de civili fiind omorâți de bombardamentele rusești. Milioane de refugiați au părăsit Ucraina de la începutul războiului, 7,8 milioane fiind înregistrați în toată Europa.

Conform celor mai recente cifre ale Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru refugiați, 4.751,065 de refugiați din Ucraina s-au înscris pentru protecție temporară. În majoritatea statelor în care s-au refugiat, ucrainenii stau în locuințe plătite de stat, unde primesc diverse facilități.

În Polonia însă lucrurile urmează să se schimbe, după ce guvernul de la Varșovia a anunțat că intenționează să taxeze refugiații ucraineni pentru hrană și locuință după patru luni de ședere în locuințe de stat. Peste un milion de refugiați ucraineni locuiesc temporar în Polonia, vecina de vest a Ucrainei, după ce Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie și i-a forțat astfel pe locuitori să-și părăsească locuințele.