Rusia, în vizorul Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi. Propunerile Franței și Germaniei

Rusia, în vizorul Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi. Propunerile Franței și Germanieisursa: Arhiva EVZ

Importante țări europene urmăresc extinderea competențelor Parchetului European, astfel încât acțiunile Rusiei să fie și mai bine supravegheate, în contextul în care aceasta continuă să amenințe UE și să își continue războiul din Ucraina.

Miniștrii de justiție din Germania și Franța susțin faptul că Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi ar trebui să aibă competențe extinse, pentru a putea urmări cauzele de încălcare a sancțiunilor UE impuse Rusiei. Cele două state susțin că sancțiunile impuse Rusiei trebuie să își poată produce efectul pe deplin.

Laura Codruța Kovesi ar urma să aibă mai multe atribuții

„Este extrem de important ca aceste măsuri să își poată produce pe deplin efectul. Încălcările directe sau indirecte ale sancțiunilor impuse trebuie să fie întâmpinate cu un răspuns ferm și uniform în întreaga Europă”, se arată în articolul semnat de cei doi miniștri ai Germaniei și Franței.

Potrivit acestora, Comisia Europeană trebuie să prezinte în curând propuneri adecvate în această privință, iar statele membre UE sunt invitate să se alăture demersului împotriva Rusiei.

Sancțiunile impuse Rusiei de către UE au avut un scop bine determinat, prin acestea urmărindu-se sfârșirea războiului din Ucraina. „Este extrem de important ca aceste măsuri să își poată produce pe deplin efectul. Încălcările directe sau indirecte ale sancțiunilor impuse trebuie să fie întâmpinate cu un răspuns ferm și uniform în întreaga Europă.

La propunerea Comisiei Europene, statele membre și-au confirmat voința politică de a extinde lista de infracțiuni penale ale UE pentru a include încălcările măsurilor restrictive de acest tip. În viitor, acestea vor fi considerate infracțiuni penale în mod comparabil pe întreg teritoriul Uniunii Europene și vor fi pedepsite ca atare”, se arată în același articol transmis.

Acțiunile Rusiei trebuie să fie urmărite în justiție

Potrivit celor două țări, acțiunile Rusiei nu trebuie doar pedepsite prin sancțiuni, ci și urmărite în justiție, iar o extindere a competențelor Parchetului European ar însemna atât o eficiență necesară a măsurilor, cât și o expresie a voinței de a apăra împreună deciziile europene.

Cele două state au susținut că Parchetul European, care activează până în prezent în 22 de state membre, a arătat deja câteva succese, iar în aproape 1.200 de investigații inițiate, a obținut ordine de confiscare a unor bunuri provenite din infracțiuni penale în valoare de 259 de milioane de euro, potrivit G4Media.