Calendar ortodox, 22 noiembrie. Ucenicii Sfântului Apostol Pavel
- Nicolae Comănescu
- 22 noiembrie 2024, 06:17
Biserica Ortodoxă îi prăznuiește, astăzi, 22 noiembrie, pe Sfinții Apostoli Filimon, Arhip, Onisim și Sfânta Muceniță Cecilia, cei care au fost ucenicii Sfântului Apostol Pavel, pe vremea împăratului Nero.
Calendar ortodox 22 noiembrie. Sfinții Apostoli Filimon, Onisim și Arhip au fost ucenicii Sfântului Apostol Pavel, pe vremea împăratului Nero. Aceștia au pătimit pentru Iisus Hristos în Kolasia. Aflându-se în sfânta biserică unde se rugau alături de alți creștini, păgânii au năvălit, iar cei trei apostoli au fost singurii rămași în biserică.
Sfânta Muceniță Cecilia, obligată să se căsătorească cu un păgân. Calendar ortodox, 22 noiembrie
Sfânta Muceniță Cecilia provenea dintr-o familie înstărită, care a obligat-o să se căsătorească cu un păgân. În noaptea nunții, Cecilia l-a convins pe Valerian păgânul să treacă de partea credinței așa cum o făcuse și ea.
Astfel, Valerian s-a botezat și l-a dus la Hristos și pe fratele lui Tiburtie. Din păcate, aceste lucruri s-au aflat, iar frații au fost condamnați la moarte. Cecilia a fost adusă la judecată și osândită la moarte prin tăierea capului pentru curajul său. Sfintele sale moaște se află la Roma, în biserica închinată ei.
Canon de rugăciuni către Sfinții Apostoli Filimon, Onisim, Arhip și Sfânta Muceniță Cecilia
Troparul Sfinţilor Apostoli Filimon, Arhip şi Onisim
Glasul 3
Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Condacul Sfinţilor Apostoli Filimon, Arhip şi Onisim
Glasul 4 Sfinţite Apostole al lui Hristos Filimon, pe cei ce cu credinţă săvârşesc astăzi preasfântă pomenirea ta, izbăveşte-i pe toţi de tot felul de ispite şi de necazuri.
Troparul Sfintei Muceniţe Cecilia
Glasul 4 Mieluşeaua Ta, Iisuse, Cecilia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Condacul Sfintei Muceniţe Cecilia Glasul 4 Pe Sfânta Cecilia, care s-a făcut mireasă lui Hristos de bună voie şi şi-a împodobit inima cu virtuţi, cu sfântă cuviinţă să o lăudăm mulţimea credincioşilor. Că ea a ruşinat semeţia lui Almachie, strălucind ca soarele în mijlocul celor ce o căutau şi după aceea s-a arătat celor de pe pământ Dumnezeiesc sprijin, întărind credinţa.
Tot în această zi, Biserica face pomenirea Sfântului Tadeu, Sfinților Hristofor și Eufimia, Sfinților Mucenici Agapion și Agapie, Preacuviosului părintelui nostru Avva și Sfinților Mucenici Marcu și Menignu Piuarul.
Sursa: crestinortodox.ro