România, pe primul loc în topul țărilor în care înveți cel mai ușor limba locală
- Iulia Moraru
- 15 noiembrie 2022, 13:56
Atunci când iei în considerare să vizitezi o țară străină sau să te muți într-una, cunoașterea câtorva cuvinte din acea limbă este de mare ajutor. În acest context, România este prima țară în topul celor în care e cel mai ușor să înveți limba nativă.
Potrivit unui studiu realizat de Preely, o platformă de învățare a limbilor străine, România este prima atunci când vorbim despre țările în care e cel mai ușor să înveți limba localnicilor, ca străin venit în vizită.
România, țara în care se învață cel mai ușor limba locală
Studiul a analizat 29 de țări de pe continentul european, iar criteriile folosite au inclus scoruri de competență la limba engleză, limbile native, accentele, dialectele și costul mediu al lecțiilor de învățare a limbii.
Astfel, în România vei găsi cele mai puține problemă de limbă și prin urmare vei putea învăța româna cu ușurință și rapiditate.
În țara noastră se vorbesc trei limbi, româna și cea a minorităților etnice precum maghiara sau germana. În ceea ce privește dialectele și accentele, avem diferențe mici între regiunile Munteniei, Moldovei și Banatului. Dacă ne uităm la competențele de engleză, românii se situează undeva la jumătatea topului de 29 de locuri, pe locul 14/15.
În schimb, o lecție de limba română este foarte ieftină la noi în țară, în jur de 15 euro. Este al treilea cel mai mic preț la acest capitol.
Imediat după România se situează Irlanda, pe locul doi, iar Serbia și Portugalia, pe locul trei. În Irlanda se vorbește doar galeza, pe lângă engleză, iar în Portugalia singura limbă oficială este portugheza. Serbia are cele mai ieftine lecții de învățare a limbii, în jur de 19 euro, cost mediu.
Cehia, țara în care se învață cel mai greu limba locală
Dacă mergi în Cehia vei avea adevărate probleme în învățarea limbii de acolo. Astfel, aceasta este țara în care limba națională e cel mai greu de învățat pentru vizitatori. Ceha e singura limbă oficială aici și are 26 de dialecte și accente diferite.
O lecție de limbă cehă costă în jur de 72 de euro, situându-se astfel la un nivel ridicat.
În schimb, Olanda este țara cu cele mai multe dialecte și accente diferite. Aici există 70 de variante. Olanda este urmată de Norvegia, Marea Britanie și Turcia.