Tánczos Barna laudă actualizarea hărților de hazard și risc la inundații, în timp ce fermierii se luptă cu o secetă istorică
- Mădălina Dinu
- 9 noiembrie 2022, 13:36
Recent, au fost puse la dispoziția cetățenilor hărți de hazard și risc la inundații actualizate, care pot fi folosite pentru a planifica utilizarea terenurilor. Acestea indică zona inundată - în timpul unor astfel de evenimente -, și, totodată semnalează potențialul impact al inundațiilor asupra comunității. Totuși, ministrul Mediului pare să nu fi observat că în prezent ne confruntăm cu o secetă istorică, iar ultima grijă a românilor ar fi riscul unei inundații.
Hărțile de hazard și risc la inundații actualizate, elaborate în cadrul proiectului RO-FLOODS, pot fi accesate de către publicul larg pe www.inundatii.ro, potrivit anunțului făcut de Ministru Mediului Tanczos Barna.
„Acestea au fost realizate, cu sprijinul Băncii Mondiale, în cadrul proiectului «Întărirea capacității autorității publice centrale în domeniul apelor în scopul implementării etapelor a 2-a și a 3-a ale Ciclului II al Directivei Inundații - RO-FLOODS»”, după cum mai apare în comunicatul ministerului.
Hărțile recent actualizate sunt accesibile oricărui cetățean și reprezintă un instrument esențial pentru managementul integrat al riscului la inundații, pentru că acestea pot fi folosite pentru planificarea măsurilor necesare pentru protecția la inundații, pentru planificarea modului de utilizare a terenurilor și pentru a preveni și evita noi riscuri la apariția acestor fenomene.
Tánczos Barna: Schimbările climatice sunt într-o continuă dinamică
„Schimbările climatice sunt într-o continuă dinamică și de aceea trebuie să fim pregătiți pentru toate efectele lor. Apa este o resursă vitală pentru populație, dar, în același timp, poate fi și un risc pentru comunități atunci când se produc inundații necontrolate. Hărțile de hazard și de risc la inundații nu vor împiedica producerea acestor fenomene, însă vor putea ajuta la elaborarea unor planuri de management care să prevină sau să reducă efectele acestor fenomene.
Practic, hărțile sunt, în sine, niște instrumente care vor ghida autoritățile atât în ceea ce privește investițiile în lucrări de apărare împotriva inundațiilor dar, mai ales, în planificarea urbană care va ține cont de zonele cu risc la inundații.
Toate statele europene își actualizează aceste hărți, mai ales că inundațiile au început să apară și în zone în care nu au fost niciodată înregistrate astfel de fenomene. Hărțile României au fost elaborate de 200 de specialiști naționali și internaționali și sunt pasul cel mai important spre a avea, de la anul, și planuri de management care să ajute la reducerea riscului la inundații în zonele expuse din țara noastră”, a declarat Tánczos Barna, ministrul mediului, cu ocazia apariției hărților actualizate.