Tribunalul Maramureș a desființat a treia ordonanță de clasare a dosarului în care este cercetat furtul a 100 de hectare de pădure
- Iulia Moraru
- 18 octombrie 2022, 10:48
Judecătoarea Mădălina Cupșa de la Tribunalul Maramureș a decis să desființeze a treia clasare în dosarul în care ar trebui să fie găsiți vinovații pentru dispariția pădurii pe mai bine de 100 de hectare din Maramureș.
Astfel, judecătoarea Mădălina Cupșa a trimis înapoi la DNA Baia Mare, dosarul ce vizează mafia lemnului din Maramureș. În el sunt vizați șeful Gărzii Forestiere Cluj, Istrate Ștețco, fostul deputat Pavel Horj, fostul șef Romsilva, adam Crăciunescu și fostul ministru Ioan Deneș.
Este a treia oară când ordonanța de clasare din acest dosar este desființată de judecători.
Dosarul cu furtul masiv al lemnului, la a treia clasare
Prejudiciul pentru cele 100 de hectare de pădure se ridică la 1,45 milioane de euro, potrivit unei expertize din dosar. Pădurea rasă s-a aflat în paza Ocolului Silvic Borșa.
Însă între timp a fost desființat și reînființat, cu scopul de a acoperi furtul de lemn.
În dosarul în cauză, DNA cercetează infracțiunea de abuza în serviciu, fiind vizați șefii structurilor silvice de la toate nivelurile, care nu pot explica dispariția a 35.000 de metri cubi de masă lemnoasă.
Primele două decizii de clasare a dosarului au fost emise de fostul șef DNA Baia Mare, Ioan Ulici. Cea de-a treia a fost emisă de procurorul Ioan Tomoioagă, care a precizat că dosarul nu are rost să fie trimis înapoi, pe motiv că faptele s-au prescris.
Clasarea a fost motivată pe motiv că faptele nu există.
Șeful Gărzii Forestiere a mers personal la Tribunalul Maramureș pentru a-și prezenta punctul de vedere cu ocazia judecării plângerii împotriva ordonanței, depusă de proprietarul terenului de pe care a dispărut masa lemnoasă.
„Se desființează ordonanța atacată și se trimite cauza la procuror în vederea urmării penale”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului Maramureș, potrivit clujust.ro.
Toți vinovații trebuie trași la răspundere
Pădurea rasă aparținea clujeanului Crin Gălățean, care se luptă de câțiva ani pentru a fi trași la răspundere toți vinovații pentru dispariția a 100 de hectare de pădure din zona Borșa- Vișeu de Sus, Maramureș.
Acesta a depus încă din anul 2015 o plângere penală împotriva a zece persoane, la DNA.