Unul din patru cupluri din România ajunge la divorț. Motivele care duc la destrămarea căsniciilor

Unul din patru cupluri din România ajunge la divorț. Motivele care duc la destrămarea căsniciilorSursa: Arhiva evz

Doar anul trecut, 54.000 de români au divorțat. De cele mai multe ori se invocă nepotrivirea de caracter. Multe căsnicii însă s-au destrămat și din cauza problemelor financiare, a infidelității și a violenței domestice.

Potrivit ultimelor statistici, un cuplu din patru ajunge la divorț în România. Dacă până acum, majoritatea separărilor erau în mediul urban, iar la țară divorțul era un subiect tabu, situația s-a schimbat după pandemie. Tot mai multe femei din mediul rural au ales să divorțeze în ultima perioadă.

Motivele despărțirii

Printre motivele care au dus la divorțul multor cupluri se numără problemele financiare, pandemia care i-a forțat pe soți să stea mai mult împreună și astfel problemele au devenit evidente, dar și infidelitatea unuia dintre parteneri. Și agresiunea în cuplu este cauza multor separări. Peste 54.000 de români au divorţat numai anul trecut.

„Nu se mai înţeleg pentru că fiecare în parte vrea să demonstreze că e mai deştept decât partenerul de viaţă şi nu îl mai interesează necesităţile celuilalt. Alte cauze sunt violenţele domestice, exercitate chiar în faţa copiilor. Foarte multe femei sunt bătute, maltratate. Sunt foarte puţini cei care renunţă la divorţ. Chiar dacă unii vor să mai dea o șansă relației, în cel mult un an, ajung în faţa instanţei, pentru că ei se mint pe ei crezând că lucrurile vor evolua în bine“, a precizat Aurel Moldovan, avocat.

Copiii sunt cei mai afectați

Chiar dacă adulții sunt mai fericiți după divorț, psihologii atrag atenţia că destrămarea unei familii afectează foarte mult copiii.

„Copilul se simte vinovat şi are impresia că el a contribuit la tensiunea şi la despărţirea părinţilor. Schimbarea afectivă a mamei de multe ori se răsfrânge în relaţia cu copilul. Copilul se simte neglijat, simte tristeţea mamei şi atunci suferă dublu. Sunt şi copii care încearcă să atragă atenţia şi devin mai agresivi, mai obraznici", a explicat psihologul Keren Rosner, potrivit antena3.ro.

Copiii care provin din familii destrămate pot avea probleme emoționale atunci când devin adulți. Unii au tendința să nu se implice în relații de teamă că vor suferi. Alții, repetă greșelile părinților și ajung și ei la divorț. Psihologii spun că minorilor trebuie să li se explice clar că ei nu au nicio vină când vine vorba despre divorțul părinților.