Este oficial: IRCC a crescut. Aproape 500.000 de români vor avea ratele mai mari din octombrie
- Adriana Popescu
- 30 septembrie 2022, 12:55
IRCC, dobânda de referinţă pentru credite, a urcat la 4,06%, de la 2,65%, potrivit indicelui publicat trimestrial de BNR, marcând un avans de 53% în T2/2022 faţă de T1/2022. În același timp, indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, încheie săptămâna la 7,93%, după ce în ultimele trei zile de tranzacţionare staţionase la 7,93%, arată datele BNR.
Indicele IRCC este calculat ca medie zilnică pe baza dobânzilor aferente tuturor tranzacţiilor interbancare. Diferenţa între ROBOR şi dobânda la tranzacţiile interbancare, pe baza cărora se calculează indicele IRCC constă în faptul că ROBOR este o medie aritmetică a dobânzilor afişate de bănci pe când IRCC este o medie ponderată a tranzacţiilor, anunță Ziarul Financiar.
IRCC a fost introdus în luna mai a anului 2019 pentru a reflecta mai bine situaţiile de pe piaţa bancară.
În acelaşi timp, indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, este cotat la 7,93%.
Vești proaste și pentru cei care au credite care se calculează în funcție de ROBOR
Conform Ziarului Financiar, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a staţionat la 8,10%.
Indicele ROBOR la 12 luni a urcat la 8,23%, de la 8,22% joi.
Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţă, inflaţie şi politica fiscală.
De la începutul anului, când indicele a fost cotat la 3,02%, ROBOR la 3 luni a crescut cu 166%, depăşind la jumătatea anului 8%. Din luna august, indicele a început să facă paşi mici înapoi, dar se menţine în continuare la un nivel care îngreunează activitatea multor companii, în special din cauza planurilor de investiţii pentru care firmele au nevoie de finanţare.
Indicele ROBOR din piaţa interbancară evoluează în general aproape de dobânda de politică monetară, însă în ultimele 4-5 luni acesta s-a decuplat. ROBOR la 3 luni şi la 6 luni, referinţele la creditele cu dobânzi variabile luate de români până în luna mai 2019, au sărit peste 8%, în timp ce în iulie dobânda-cheie a fost stabilită la 4,75%, iar în luna august a fost majorată de BNR la 5,5%.
(Mediafax)