UE plătește prețul subminării democrației italiene

UE plătește prețul subminării democrației italieneSursa foto: EPA/ETTORE FERRARI

Victoria lui Meloni la alegerile generale din Italia marchează respingerea de către popor a conducătorilor preferați de establishment-ul de la Bruxelles.

Aceasta e soarta tuturor politicienilor italieni de dreapta, să fie comparați cu Benito Mussolini. Giorgia Meloni, șefa partidului Fratelli d’Italia, nu face excepție. Ascensiunea ei rapidă, în fruntea unei coaliții de dreapta care a triumfat la alegerile din weekend, a îngrozit establishment-ul politic european. Și totuși, acuzațiile fățișe de fascism care i-au fost aduse nu au reușit să descurajeze mai mult de un sfert din electoratul italian să voteze cu această mamă singură până acum mai puțin cunoscută, care pronunță cuvintele cu echivalentul roman al unui accent Cockney.

Meloni e detestată de eurocrați precum Ursula von der Leyen, întrucât - în ciuda trecutului oarecum dubios al partidului ei - mulți italieni o văd ca pe chipul acceptabil al dreptei. Apelul ei la credință, drapel și familie însumează tot ceea ce UE consideră a fi reacționar, retrograd și plebeu.

Cu greu poate surprinde că unii precum Emmanuel Macron și Olaf Scholz ar prefera să trateze cu alți elitiști de seama lor precum premierul italian interimar Mario Draghi - fost șef al Băncii Centrale Europene, care nu a fost ales niciodată în funcția pe care o ocupă. Aceste alegeri au fost primele de după 2008 la care alegătorii efectiv au ales cine le va conduce guvernul. Toți ultimii șase premieri italieni au ajuns în funcție prin manevre de culise.

Și e evident că mulți italieni consideră că Meloni deține un lucru care unor tehnocrați precum Draghi le lipsește: autenticitatea. „Cea mai mare ambiție pe care o avem în viață este ca italienii să fie din nou mândri că sunt italieni”, le-a declarat ea simpatizanților ei duminică noaptea. Birocrații de la Bruxelles nu pot pricepe defel atracția unui asemenea patriotism și, de fapt, nici amploarea repulsiei provocate de tentativele lor de a pune la cale deznodământul politic pe care și-l doresc în Italia.

Noua coaliție îl va include probabil și pe Silvio Berlusconi, un fost premier octogenar care a fost cândva șeful lui Meloni. Deși câștigase un scrutin, Berlusconi a fost îndepărtat de la putere în 2011 fiindcă nu mai asculta de mediatorii puterii de la Bruxelles, fiind înlocuit cu un fost comisar european, Mario Monti. Acum, neîndoielnic spre marea lor iritare, bătrânul pungaș e din nou în cărți.

Firește că în Italia nu-și dorește nimeni o dictatură - indiferent ce ar spune unii dintre criticii mai stridenți ai lui Meloni. Italienii știu că n-au nevoie de un Mussolini pentru a face trenurile să ajungă la timp în gară. Dar, la fel ca britanicii, ei chiar vor să-și ia înapoi controlul. Meloni n-a pledat niciodată pentru ieșirea din UE. Dar ea cere totuși ca țărmul mediteraneean al Italiei să fie păzit cum trebuie. În Italia trăiesc până la 750.000 de „clandestini” (imigranți ilegali), o chestiune care a și dominat campania electorală. Meloni a subliniat că, atunci când migrația din Siria în Germania devenise nesustenabilă pentru guvernul Merkel, UE a mituit Turcia pentru a-și închide granițele. Nici un fel de acord similar cu Libia nu i-a fost oferit Italiei de către Bruxelles.

UE a amenințat că va suspenda pachetul de 180 de miliarde de lire sterline în credite și subvenții - Planul de Redresare și Reziliență post-pandemic - dacă noul guvern nu se va conforma. UE a fost bucuroasă să subvenționeze guvernul de uniune națională al lui Draghi, dar nu va ezita să submineze coaliția de populiști de dreapta a lui Meloni. Ne putem aștepta ca ea să ignore astfel de amenințări de la Bruxelles. „Italienii ne-au ales pe noi, iar noi nu-i vom trăda”, a declarat ea.

Îmbrăcată lejer, în geacă de piele și blugi, această amazoană minionă are un stil diferit de al reginelor noastre războinice, de la Margaret Thatcher până la Liz Truss. Dar, cu toate neajunsurile ei, Giorgia Meloni e acum pe cale să ajungă propria Doamnă de Fier a Italiei. Ar fi o mare greșeală din partea UE, și de fapt din a oricui altcuiva, să o subestimeze.

Articol de Daniel Johnson (The Telegraph)