Ce se va întâmpla cu viața pe Terra dacă planeta s-ar desprinde de sistemul solar. Explicațiile unui inginer aerospațial

Ce se va întâmpla cu viața pe Terra dacă planeta s-ar desprinde de sistemul solar. Explicațiile unui inginer aerospațialSursa foto: Zenobillis | Dreamstime.com

Dacă Pământul ar fi desprins de pe orbită și ar încerca să se auto-susțină, viața pe planetă ar dispărea, deoarece toată energie ființelor vii e dată de Soare. Potrivit experților, Terra ar putea fi aruncată de pe orbită în spațiul cosmic, urmând să plutească în derivă până când va fi în cele din urmă absorbită de o gaură neagră.

Potrivit inginerului aerospațial Matteo Ceriotti un astfel de scenariu ar fi puțin probabil, dar nu imposibil. El a explicat că Pământul ar putea fi îndepărtat de pe orbita sa prin acțiunea unui obiect interstelar masiv, care zboară prin spațiu, vine în sistemul solar și trece pe lângă Pământ.

„În această întâlnire apropiată, cunoscută sub numele de „flyby”, Pământul și obiectul ar face schimb de energie și impuls, iar orbita Pământului ar fi perturbată. Dacă obiectul ar fi rapid, masiv și suficient de aproape, ar putea proiecta Pământul pe o orbită de scăpare îndreptată în afara sistemului solar”, a mai explicat acesta.

Această teorie a fost aprobată și de Timothy Davis, lector principal de fizică și astronomie la Universitatea Cardiff. El a explicat că Terra ar putea fi scoasă din sistemul solar, dacă Soarele ar avea o întâlnire apropiată cu o altă stea.

Cu toate acestea, Davis a remarcat că deși acest scenariu este unul posibil, e puțin probabil ca acesta să se întâmple în viitorul apropiat.

„Astfel de întâlniri stelare sunt destul de rare”, a spus Davis. „De exemplu, știm că steaua Gliese 710 se așteaptă să se apropie destul de mult, în termeni astronomici, de Soare în aproximativ un milion de ani – dar chiar și acest zbor este puțin probabil să perturbe planetele”.

Ce s-ar întâmpla dacă Pământul ar fi desprins de sistemul solar

Dacă un astfel de scenariu s-ar întâmpla, viața de pe Terra ar dispărea. După spusele inginerului aerospațial, Pământul ar zbura în spațiul interstelar până când ar fi capturat sau înghițit de o altă stea sau de o gaură neagră.

„Este puțin probabil ca atmosfera să rămână: Climatul global al Pământului este foarte delicat datorită unui echilibru fin între radiațiile primite de la Soare și energia disipată în spațiul cosmic. Dacă acest lucru ar varia, temperaturile s-ar schimba imediat și dramatic”.

Și Davis a fost de acord cu faptul că viața de pe Pământ ar dispărea, deoarece toată energia folosită de organismele vii de pe Terra vin de la Soare, potrivit Live Science.

Ne puteți urmări și pe Google News