Momente penibile pentru familia lui Alexandru Arșinel. L-au abandonat, apoi și-au dat seama ce au făcut

Momente penibile pentru familia lui Alexandru Arșinel. L-au abandonat, apoi și-au dat seama ce au făcutSursa: arhivă EVZ

Alexandru Arșinel nu se va mai întoarce la azil. Cunoscutul actor a fost internat în urmă cu ceva timp în spital pentru că nu se simțea bine. Personalul căminului de bătrâni în care era cazat s-a îngrijorat și a chemat salvarea. Se pare că, acum, copiii l-au scos de la azil.

În cursul lunii iulie, Alexandru Arșinel a fost internat într-un azil de bătrâni din cauza problemelor de sănătate de care suferea. În urmă cu un an a suferit două operații, după care medicii i-au montat un stent și un stimulator cardiac. Nu demult, actorul a început să se simtă rău și a fost dus de urgență la spital, unde se află și astăzi. Aparent, copiii lui nu vor ca tatăl lor să se întoarcă la azil după externare, așa că i-au luat toate lucrurile acasă.

Actorul se află în prezent sub supraveghere medicală. Când va fi externat, nu se va întoarce la reședință, ci își va continua tratamentul la domiciliu. Surse apropiate familiei actorului au dat asigurări că starea de sănătate a acestuia este „delicată" și că nu se va întoarce la reședința pentru persoane cu probleme locomotorii.

„Copiii lui nu-l vor mai duce la azilul de bătrâni din Snagov, unde a stat aproape o lună, după ce a fost externat. A fost dus acolo pentru tratament la picioare, avea cicatrici, iar acolo a beneficiat de confort și tratament. Cu toate acestea, s-a interpretat puțin diferit, că l-au transferat acolo definitiv și că le-a fost cam rușine să îl mai lase acolo pentru o vreme. După ce va fi externat, probabil că îl vor duce acasă. Starea de sănătate a lui Alexandru Arșinel este delicată, el fiind în continuare internat și sub supraveghere medicală”, au dezvăluit pentru Ego.ro surse apropiate familiei.

Cristian Arșinel: tata este bine

Recent, Cristian Arșinel, fiul actorului, a dezvăluit ce se întâmplă cu tatăl său și a vorbit despre decizia pe care o va lua după externare. El a susținut că starea de sănătate a maestrului a început să se îmbunătățească.

„Tata este bine, este bine acum. Tata este mult mai bine acum, situația lui nu este gravă”, a dezvăluit fiul lui Alexandru Arșinel pentru fanatik.ro.

Mai mult, potrivit lui Cristian Arșinel, acesta va fi externat în curând din spitalul în care este tratat. „Încă nu știm dacă îl vom duce acasă sau la azil”, a dezvăluit fiul lui Alexandru Arșinel.