Pe care dintre geamurile mașinii putem aplica folie auto. Amenzi usturătoare pentru cei care aleg să încalce legea

Pe care dintre geamurile mașinii putem aplica folie auto. Amenzi usturătoare pentru cei care aleg să încalce legea

În cazul în care mașina nu este dotată din fabrică cu geamuri cu un anumit grad de transparență, putem monta folie auto la nivelul acestora, dar există o serie de reguli. Dacă polițiștii constată că la nivelul autoturismului au fost montate folii auto neomologate sau că acestea au fost amplasate necorespunzător, șoferii riscă amenzi cuprinse între 1.300 - 2.900 de lei sau chiar reținerea certificatului de înmatriculare.

Registrul Auto Român (RAR) a stabilit o serie de reguli referitoare la montajul retrofit al foliilor pe geamurile de securitate. Important de precizat este că nu se aplică niciodată folii din material plastic, indiferent de valoarea trasparenței luminii, pe parbrizul autovehiculelor.

Reguli ce trebuie respectate la montarea foliei auto pe geamurile mașinii

Activitatea de montaj a foliilor pentru geamurile de securitate este acea acțiune de modificare constructivă și care influenţează caracteristicile principale şi secundare omologate ale geamului iniţial. De aici vine și schimbarea omologărilor iniţiale a vehiculului rutier. Astfel, montarea foliilor trebuie să respecte următoarele reguli:

  • Indiferent de tehnologia de montaj (cu/fără demontare), folia de plastic se va aplica doar pe partea interioară a geamurilor, raportat la vehicul
  • Foliile de plastic se aplică doar dacă pe geamurile în cauză se identifică marcajul de omologare
  • Nu se aplică niciodată folii din material plastic, indiferent de valoarea transmitanţei luminii pe parbrizul autovehiculelor
  • Pentru geamurile, altele decât parbrizul, aflate în câmpul de vizibilitate către înainte al şoferului, transmitanţa normală a luminii pentru ansamblul format din geamul iniţial şi folia aplicată nu trebuie să fie mică de 70%. Rezultă că o folie cu o transmitanţă a luminii de minimum 70% se poate aplica pe geamurile mai sus menţionate numai dacă acestea sunt clare (necolorate)
  • În cazul în care geamurile aflate în câmpul de vizibilitate către înainte sunt iniţial colorate, foliile de plastic se pot aplica numai dacă se face dovada măsurării efective a transmitanţei luminoase pentru ansamblul geam-folie. Dovada măsurării efective a transmitanţei luminoase presupune existenţa la agentul economic a unui aparat specializat precum şi păstrarea înregistrărilor determinărilor finale efectuate pentru fiecare vehicul.
  • Pentru geamurile aflate în câmpul de vizibilitate spre înapoi al şoferului transmitanţa normală a luminii pentru ansamblul format din geamul iniţial şi folia aplicată nu trebuie să fie mai mică de 70%. Totuşi dacă autovehiculul este dotat cu două oglinzi retrovizoare exterioare, aceste geamuri se consideră că nu mai fac parte din câmpul de vizibilitate către înapoi şi drept urmare transmitanţa luminii pentru ansamblul format poate fi mai mică de 70%. Datorită acestui fapt, în acest caz, se pot monta folii de colorare pe aceste geamuri, fără a avea importanţă gradul iniţial de culoare sau determinarea transmitanţei finale cu aparate specifice.
  • Dacă autovehiculul este echipat cu lampă suplimentară de stop instalată în interiorul habitaclului şi a cărei lumină este difuzată prin sticla geamului spate, atunci folia aplicată nu trebuie să obtureze zona luminoasă a lămpii.

Fiecare geam va trebui să aibă marcajul de certificare RAR aferent tipului de folie aplicat, dar şi o etichetă

  • În cazul microbuzelor şi al autobuzelor, nu se aplică niciodată folii din material plastic pe geamurile declarate Ieşiri de Siguranţă şi dotate cu dispozitive de spargere în caz de urgenţă. Aceste geamuri poartă pe ele marcaje de identificare vizibile din exterior şi interior
  • După montaj, foliile nu trebuie să prezinte cute, ruperi sau zgârieturi care să afecteze vizibilitatea sau să deformeze optic imaginea. Pe fiecare geam se va aplica marcajul de certificare RAR aferent tipului de folie aplicat şi o etichetă specifică agentului economic care să-l identifice (nume, nr.Autorizaţie) şi să precizeze transmitanţa finală a geamului. Pentru fiecare vehicul se va completa declaraţia de conformitate conform modelului anexat în care se va specifica pentru fiecare geam ce tip de folie s-a folosit şi ce trasmitanţă normală a luminii finală are.
  • Montajul foliilor pe geamurile prevăzute cu sisteme de degivrare este permis doar dacă acestea sunt incluse în masa sticlei. Nu se permite montajul foliilor pe geamurile prevăzute cu sisteme de degivrare aplicate pe sticlă.

Pe lângă asta, montarea foliilor auto poate fi realizată doar în service-uri autorizate de RAR, fiind necesară eliberarea documentelor prin care șoferul va face dovada montării acestora, conform RAROM.

Ne puteți urmări și pe Google News