Război în Ucraina, ziua 163. Trei nave cu cereale părăsesc Ucraina. Zelenski cere o discuție cu Xi Jinping

Război în Ucraina, ziua 163. Trei nave cu cereale părăsesc Ucraina. Zelenski cere o discuție cu Xi Jinping Sursa: Facebook/ Volodimir Zelenski

Războiul din Ucraina a intrat în cea de-a 163-a zi de desfășurare, de la declanșarea invaziei ruse, la 24 februarie. În timp ce lupte grele se duc pe fronturile din Donbas, iar Rusia lansează atacuri de artilerie foarte intense asupra localităților din Ucraina, președintele Volodimir Zelenski vrea să vorbească direct cu liderul chinez Xi Jinping pentru a găsi o soluție de pace. Pe de altă parte, alte trei nave ucrainene încărcate cu cereale sunt pregătite să pornească la drum.

Războiul din Ucraina a intrat în cea de-a 163-a zi de desfășurare, de la declanșarea invaziei ruse, la 24 februarie. Lupte grele se duc pe fronturile din Donbas, iar Rusia lansează atacuri de artilerie foarte intense asupra localităților din Ucraina.

Opt persoane au fost ucise şi alte patru au fost rănite în urma unui atac în orașul Torețk, potrivit guvernatorului regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, citat de agenția ucraineană de presă RBC.

„Opt morţi, patru răniţi - acestea sunt consecinţele bombardamentelor de la Toreţk, pe care ruşii le-au efectuat astăzi în jurul orei 11:00. Printre cei patru răniţi se numără şi trei copii. Au lovit o staţie de transport în comun, unde se aflau foarte mulţi oameni. În plus, ruşii au avariat o biserică şi l-au rănit pe preotul local. De asemenea, au avariat blocurile din jur”, a scris oficialul pe o reţea socială.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, forțele ucrainene au eliberat 2 localități din regiunea Donețk în acest război. Armata ucraineană a eliberat satele Mazanivka și Dmitrivka în cursul săptămânii, a anunțat Statul Major General, potrivit Kyiv Independent.

Sursa foto: Dreamstime.com

Trei nave cu cereale pregătite să părăsească Ucraina

Ministrul turc al apărării Hulusi Akar a anunțat că alte trei nave care transportă cereale vor părăsi Ucraina în cursul zilei de vineri. Nu se știe care sunt porturile de plecare, dat fiind că oficialul turc nu a făcut nici o precizare pe acest subiect.

„Plecarea celor trei nave este planificată datorită muncii intensive a Centrului de coordonare comun (CCC)”, a afirmat ministrul.

O primă încărcătură de cereale pentru export, care a fost expediată de Ucraina de la începutul invaziei ruseşti pe 24 februarie a părăsit portul Odesa luni. În urma unei prime inspecţii, efectuată de experţi turci, ruşi şi ucraineni, în largul Istanbului, miercuri, 3 august, cargoul şi-a continuat drumul către Liban.

Gazprom

Sursa: pravda.ru

Gazprom arde gazele destinate Europei

Gazprom arde gazele destinate exportului în Uniunea Europeană la frontiera cu Finlanda, a relatat agenția de presă Unian, citând publicaţia finlandeză Yle. Compania rusească arde la propriu gazele încă de la sfârşitul lunii mai când şi-a redus livrările către UE.

Arderea se desfăşoară în apropierea staţiei de compresoare „Portovaya” şi a terminalului GNL cu acelaşi nume. Mai multe imagini de satelit provenind de la sistemul NASA de monitorizare a incendiilor arată că procesul a început în data de 22 mai.

Gazele sunt arse de câteva săptămâni în volume extrem de mari, iar flăcările uriaşe sunt vizibile chiar şi de pe teritoriul Finlandei, notează Unian.

Rusia a declarat miercuri, 3 august, că nu poate recepţiona turbina Siemens - reparată în Canada şi considerată esenţială pentru funcţionarea gazoductului Nord Stream 1. Acest gazoduct alimentează Europa cu gaze rusești. Federaţia Rusă încearcă să determine UE să ridice sancțiunile impuse după invazia pe care a declanșat-o în Ucraina.

Sursa foto: Ukrainean PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Volodimir Zelenski cere medierea Chinei

Ucraina caută o oportunitate pentru a-l aborda pe liderul chinez Xi Jinping. Președintele Volodimir Zelenski este de părere că omologul său de la Beijing și-ar putea folosi influența pe care o are asupra lui Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului. Liderul ucrainean îndeamnă China să îşi folosească influenţa politică şi economică uriaşă asupra Rusiei pentru a pune capăt luptei.

„Este un stat foarte puternic. Este o economie puternică. Deci poate influenţa din punct de vedere politic şi economic Rusia. Şi China este (de asemenea) membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU”, a declarat preşedintele Ucrainei.