Kuleba, despre negocierile dificile privind înfiinţarea unui tribunal care să îl judece pe Putin
- Dragoș Lefterescu
- 4 august 2022, 17:19
Dmitri Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei, a vorbit deschis despre negocierile dificile privind înfiinţarea unui tribunal care să îl judece pe Vladimir Putin
Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a declarat că discuțiile care au loc în rândul statelor democratice cu privire la înfiinţarea unui tribunal pentru pedepsirea conducerii Federației Ruse în cazul crimelor de război din Ucraina nu sunt simple, din cauza greutății simbolice a unor astfel de procese.
Liderii Occidentului se tem de acest caz
"Nu o să ascund acest lucru, ei (liderii occidentali, n.r.) se tem în acest caz din diverse motive. Și din motive politice, pentru că, din 1945, au existat doar două astfel de cazuri - Nürnberg și tentativă de judecare a lui Milošević (fostul lider sârb Slobodan Milošević, n.r.) - când un lider european a fost judecat pentru crime comise pe timp de război. Iar practica judecării liderului unui stat este foarte șubredă" - a remarcat Dmitro Kuleba.
Al doilea motiv, potrivit ministrului, este faptul că unii consideră înfiinţarea unui nou tribunal drept o alternativă nepotrivită la Curtea Penală Internațională (CPI). "În statutul său scrie că una dintre crimele pentru care poate judeca este agresiunea, dar, în practică, din motive pur juridice, nu poate aplica acest articol în mod specific în cazul Ucrainei și Rusiei.
Interesele CPI sau dreptatea, ce e mai important?
Partenerii noștri spun următoarele: nu este nevoie să creăm un nou tribunal, pentru că avem CPI, nu putem crea o alternativă la acesta. Iar noi întrebăm ce este mai important - interesele CPI, care nu dorește nicio alternativă temporară, sau dreptatea, pentru care există CPI. Şi apare stupoarea, pentru că ei pledează atât pentru justiție, cât și pentru CPI.
În concluzie, există o problemă de 'egoism instituțional' atât în chestiunea CPI, cât și în cea privind crearea unui tribunal special" - a explicat ministrul de externe ucrainean, într-un interviu pentru Ukrinform. Dmitro Kuleba a adăugat că Ucraina continuă să-şi convingă partenerii, iar aceste eforturi au șanse de reuşită. (EVROPEISKA PRAVDA - 3 august; Traducere: Sergiu Dan, RADOR)