Rusia și China își sărbătoresc „relațiile dinamice” în plină criză mondială, în timpul unei întâlniri din Uzbekistan
- Dragoș Lefterescu
- 1 august 2022, 13:27
La întâlnire, miniștrii lui Serghei Lavrov și Wang Yi au apreciat pozitiv relațiile ruso-chineze.
Miniștrii de Externe ai Rusiei, Serghei Lavrov, și Chinei, Wang Yi, au sărbătorit "relațiile dinamice" dintre cele două țări, în ciuda situației internaționale dificile și a solicitărilor Statelor Unite ca Beijingul să condamne campania militară rusă din Ucraina, scrie 20 Minutos.
"Miniștrii au evaluat pozitiv starea actuală a relațiilor ruso-chineze, care continuă să se dezvolte dinamic în condiții geopolitice dificile", a raportat Ministerul rus de Externe în trecerea în revistă a întâlnirii, desfășurată la Tașkent, capitala Uzbekistanului.
Potrivit Ministerului rus de Externe, miniștrii "au acordat o atenție deosebită îndeplinirii acordurilor la care au ajuns liderii ambelor țări", Vladimir Putin și Xi Jinping, și "au discutat unele aspecte ale cooperării practice bilaterale".
Şefii diplomaţiei ruse şi chineze, care participau la o reuniune ministerială a Organizaţiei de Cooperare din Shanghai (SCO) din Uzbekistan, au discutat "aspectele cheie ale activităţilor OCS şi perspectivele dezvoltării sale viitoare". Lavrov și Wang "au evidențiat contribuția semnificativă și constructivă a OCS în procesul de sprijinire a păcii și stabilității, a dezvoltării economice a Eurasiei". În plus, au discutat probleme regionale și internaționale actuale, care au inclus procesele de integrare care au loc în Asia Centrală și situația din Afganistan. "Părțile au făcut schimb de opinii cu privire la situația actuală din Ucraina și din jurul acesteia", a adăugat Ministerul Afacerilor Externe.
Această întâlnire coincide cu o conversație telefonică între președinții Statelor Unite, Joe Biden, și Chinei, Xi Jinping, și cu criticile repetate ale Washingtonului la adresa Beijingului pentru "alinierea" acestuia cu Rusia. Se cunosc foarte puține detalii.
O îngrijorare care a fost ridicată în faţa lui Wang de către secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la începutul lunii iulie. "Beijingul spune că este neutru, dar le spun că este foarte greu să rămână neutru în fața unei astfel de agresiuni", a remarcat Blinken despre poziția Chinei cu privire la campania ucraineană a Rusiei, pe care a doua cea mai mare economie a lumii "o protejează în continuare în organizațiile internaţionale, făcându-se ecoul propagandei ruse", a adăugat el.
Șeful diplomației americane a subliniat că poziția Beijingului a fost clarificată după apelul de luna trecută dintre președinții chinez și rus, Xi Jinping și Vladimir Putin, în virtutea prieteniei lor "nelimitate" pe care au apărat-o la începutul anului. (Traducerea: Rodezia Costea, RADOR)