Bombardând Odesa, Rusia torpilează acordul cerealier de la Istanbul

Bombardând Odesa, Rusia torpilează acordul cerealier de la IstanbulOdesa. Sursa foto: Arhiva EVZ

La mai puţin de 24 de ore după semnarea, la Istanbul, a unui acord crucial care premite exportul a 20 de milioane de tone de cereale ucrainene, Moscova aplică o lovitură de pumnal în spatele semnatarilor, trimiţând rachete de croazieră asupra instalaţiilor cerealiere din portul Odesa.

A trecut deja o vreme de când cuvântul ruşilor nu mai are valoare în ochii ucrainenilor. Totuşi, sâmbătă dimineaţa, încrederea în onestitatea liderilor de la Kremlin a căzut într-o prăpastie abisală. La numai 19 ore de la semnarea acordului de la Istanbul referitor la securizarea exporturilor de cereale provenind din porturile ucrainene de la Marea Neagră, flota rusă a tras patru rachete de coazieră în direcţia Odesei, oraş aflat în cetrul acordului semnat în ajun, potrivit letemps.ch.

Două din proiectilele de tip Kalibr, trase din Crimeea, au fost interceptate de apărarea antiaeriană, alte două au căzut peste instalaţiile portuare.

Mărturia unei locuitoare

Alarma aeriană s-a declanşat în oraş pe la ora 11:05, înainte ca o primă ezplozie să se audă, cinci minute mai târziu. "Era destul de puternică,  eram în cameră cu ferestrele închise şi pardelele au tremurat", spune Julia Kovalenko, o locuitoare dinOdesa care locuieşte la circa doi kilometri de port. "Apoi, timp de două minute, am auzit două sau trei explozii, puţin mai slabe" [fără îndoială interceptarea în aer de către apărarea antiaeriană, n. red.] , continuă ea, "apoi deodată, un minut mai târziu, a fost o explozie foarte puternică, vibraţia a trecut prin toţi pereţii şi am avut impresia că totul tremură, inclusiv rochia mea, ca sub efectul unei pale de vânt".

Un "scuipat în faţă"

"Lovitura a fost efectuată exact acolo unde de află grâul, vedem acum cât valorează acordurile cu o ţară teroristă", a comentat sâmbătă pe la prânz Iurii Ignat, purtătorul de cuvânt al comandamentului Forţelor aeriene ucrainene. Deşi riscul unei debarcări amfiibii este pentru moment înlăturat, nu e prima dată când Odesa este lovită de rachete; dar de astă dată unda de şoc s-a propagat şi mai repede la Kiev. "Lovitura cu rachete ruseşti asupra Odesei este un scuipat al lui Putin pe faţa secretarului general al ONU, Antonio Guterres, şi a preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan", a declarat Oleg Nikolenko purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe ucrainean.

"I-au trebuit mai puţin de 24 de ore Rusiei să lanseze un atac cu rachete asupra portului Odesa, încălcându-şi astfel promisiunile şi subminând angajamentele luate în faţa ONU şi a Turciei în cadrul acordului de la Istanbul", a continuat diplomatul. "Cerem ONU şi Turciei să vegeheze ca Rusia să-şi onoreze angajamentele privind funcţionarea sigură a coridorului cerealier. Dacă acordurile încheiate nu sunt respectate, Rusia va purta întreaga răspundere pentru agravarea crizei alimentare mondiale".

În ajun, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a depus semnătura Rusiei pe dublul acord în oglindă încheiat între ucraineni, turci şi ONU pe de o parte şi ruşi, turci şi ONU de cealaltă parte.

O "dihotomie diplomatică"

Acordul negociat timp de două luni stipula securizarea instalaţiilor de tranzit de cereale pe teritoriu ucrainean, or Rusia a torpilat imediat acordul. Sâmbată, Andri Iermak, foarte influentul şef al administraţiei prezidenţiale ucrainene, al doilea creier al lui Volodimir Zelenski, vorbea despre o "dihotomie diplomatică rusească". Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că el "condamnă fără echivoc" atacurile contra portului Odesa, adăugând  că "aplicarea integrală [a acordului] de către Federaţia Rusă, Ucraina şi Turcia este imperativă". Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a denunţat "dispreţul total al Rusiei pentru dreptul internaţional şi pentru angajamente". (Rador)

 

Ne puteți urmări și pe Google News