Al treilea și ultimul submarin al Marinei Suedeze din clasa Gotland trece acum printr-o modernizare extinsă. Administrația suedeză a materialului de apărare a atribuit anterior un contract de modernizare la mijlocul perioadei lui Saab pentru submarinul din clasa Gotland, HSwMS Halland, care a fost pus în funcțiune pentru prima dată în iulie 1997.

Submarinele din clasa Gotland

Valoarea totală a contractului MLU este de aproximativ 116,75 milioane de dolari, iar ca parte a acestui proiect de modernizare, Saab va efectua lucrări de modernizare și modificare a ambarcațiunii la șantierul său naval din Suedia. Micile submarine s-au dovedit a fi destul de capabile, în ciuda faptului că ar costa doar o treime din bărcile rusești din clasa Kilo. Echipajul maxim este de 32 de ofițeri și marinari, iar submarinele sunt echipate cu patru tuburi torpile de 533 mm, două tuburi torpile de 400 mm și 48 de suporturi pentru arme.

Deși submarinele au fost construite între 1990 și 1997, fiecare a suferit deja modificări minore în timpul folosirii. În plus, au fost instalate sau puternic modificate peste 59 de sisteme noi, iar dintre acestea, 20 sunt sisteme noi care în viitor vor fi utilizate în următoarea generație de clasă Blekinge. Îmbunătățirile vor permite bărcilor să efectueze o analiză a împrejurimilor lor cu un așa-numit catarg Optronic, care înlocuiește periscopul tradițional și sistemul de management asociat.

Submarinele din clasa Gotland sunt departe de ambarcațiunile diesel-electrice obișnuite. De fapt, acestea au fost primele submarine din lume care au prezentat un sistem de propulsie independent de aer cu motor Stirling, care le permite submarinelor să aibă o rezistență extinsă de săptămâni - o capacitate care fusese disponibilă anterior doar cu submarinele cu propulsie nucleară.

Acest lucru se datorează faptului că submarinele cu motoare diesel trebuie de obicei să iasă la suprafață la fiecare câteva zile sau să atragă aer din snorkel pentru a reîncărca bateriile. În schimb, cu clasa Gotland, bateriile sunt economisite pentru momentele în care submarinele au nevoie de viteză, dar în caz contrar navighează cu propria propulsie.

Tehnologia din spatele AIP implică în esență stocarea unei surse de oxigen în submarin pentru a porni un motor diesel în timp ce este scufundat. Și, mai important, să nu ucizi echipajul în acest proces. În acest caz, oxigenul lichid este stocat în rezervoarele de la bordul submarinului și trimis la motorul diesel pentru ardere.

Rezistența subacvatică

Oxigenul respectiv este mai târziu amestecat cu un gaz inert precum argonul și apoi trimis către motoare. Gazele de evacuare sunt răcite și curățate pentru a extrage orice rest de oxigen și argon, în timp ce gazele rămase sunt descărcate în mare după ce au fost amestecate cu apa de mare. Acel argon extras poate fi amestecat cu oxigen și retrimis din nou în motorul diesel.

Acea utilizare a sistemului AIP pe un submarin diesel-electric poate crește foarte mult rezistența subacvatică a acestuia, permițându-i să rămână scufundat până la câteva săptămâni fără a ieși la suprafață. Un alt avantaj al sistemului AIP este că submarinele costă mult mai puțin decât un submarin cu propulsie nucleară, dar rămân foarte silențioase în timp ce navighează sub apă la viteze mici, chiar și săptămâni întregi.

Marina SUA a organizat mai multe exerciții cu Gotland pe parcursul unui an și, de fiecare dată, submarinul a manevrat cu succes și în tăcere în jurul distrugătoarelor și chiar al submarinelor de atac nuclear. Oficialii americani au fost atât de impresionați (și probabil chiar consternați) încât au închiriat barca suedeză pentru încă un an pentru a înțelege cum a trecut nedetectată atât de mult timp, potrivit Business Insider.