Statul de drept - Ungaria a transmis răspunsul său la Bruxelles
- Dragoș Lefterescu
- 29 iunie 2022, 10:59
Despre aceasta a relatat luni seara, pe pagina sa de Facebook, ministrul ungar al Justiţiei, Judit Varga
„Conform obiceiurilor noastre, am transmis din timp Comisiei Europene răspunsul nostru la scrisoarea sa privind condiţionarea fondurilor europene de respectarea statului de drept”, a anunţat pe pagina sa de Facebook ministrul ungar al Justiţiei, Judit Varga, potrivit publicației maghiare Nepszava.
Guvernul ungar trebuia să răspundă până marţi la miezul nopţii la înştiinţarea oficială prin care Comisia Europeană a demarat, la sfârşitul lunii aprilie, procedura privind statul de drept împotriva Ungariei pentru a proteja interesele financiare ale UE. Ministrul ungar a menţionat, totodată că pentru Guvernul ungar a fost în totdeauna importantă cooperarea loială şi dialogul constructiv bazat pe respect reciproc.
„Am răspuns şi acum pe deplin şi profesional la toate întrebările Comisiei Europene, în pofida faptului că am considerat nefondate preocupările Bruxelles-ului în anumite puncte”, a mai precizat Judit Varga, care a adăugat: „Vom rămâne în continuare pentru un dialog direct, exigent şi profesional. Suntem gata pentru negocieri şi pentru a ajunge la un acord!”.
Colegiul comisarilor "a apăsat pe frâna statului de drept" în data de 27 aprilie a acestui an şi a transmis Guvernului Orbán o scrisoare oficială, ceea ce a însemnat demararea procedurii. În scrisoarea sa, Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu sistemul ungar de achiziţie publică, independenţa autorităţilor de anchetă şi urmărire penală, combaterea corupţiei şi cu presupusele conflicte de interese legate de subvenţiile agricole.
Conform constatării Comisiei Europene, toate acestea se referă la încălcări ale statului de drept care periclitează grav interesele financiare ale Uniunii Europene. La sfârşitul procesului, subvențiile UE pot fi retrase sau suspendate de la Ungaria din acest motiv. Răspunsul Budapestei trebuie evaluat de Comisia Europeană în termen de o lună.
Dacă va considera că sunt necesare măsuri suplimentare, va oferi Guvernului ungar o nouă oportunitate pentru a face observaţii, iar apoi va trimite propunerea sa de sancțiuni financiare Consiliului Miniștrilor de Finanțe al UE. Miniştrii de finanţe pot adopta sau modifica cu o majoritate calificată propunerea Comisiei Europene. Procedura poate dura, de la începerea sa, între şase şi nouă luni. (Traducerea: Rozália Gănciulescu, RADOR)