Autoritățile vamale din România și Republica Moldova au semnat un plan pentru fludizarea traficului transfrontalier
- Nichituș Victor
- 24 iunie 2022, 16:23
Conducătorii autorităților vamale din Republica Moldova și România au semnat Planul comun de acțiuni privind fluidizarea traficului transfrontalier în punctele de trecere a frontierei dintre Republica Moldova și România.
Documentul a fost semnat în marja întrevederii trilaterale a conducătorilor autorităților vamale și de frontieră din Republica Moldova, România și Ucraina, desfășurate astăzi la punctul de trecere a frontierei dintre România și Ucraina Siret-Porubne, România.
Principalele subiecte de pe agenda întâlnirii de lucru au vizat fluidizarea traficului de mărfuri și mijloace de transport la frontiera comună, mecanismele și instrumentele de intervenire promptă în vederea minimizării timpilor de așteptare și simplificarea procesului de vămuire a mijloacelor de transport în posturile și birourile vamale de frontieră.
Ce presupune Planul pentru fludizarea traficului transfrontalier dintre România și Republica Moldova
În Planul comun se regăsesc acțiuni precum:
-suplimentarea numărului de lucrători vamali din cadrul birourilor vamale din România situate la frontiera comună cu Republica Moldova, pentru sincronizarea acestuia cu numărul funcționarilor vamali din cadrul posturilor vamale de frontieră din Republica Moldova;
-dispunerea redirecționării unei părți din traficul majorat de la punctul de trecere Giurgiulești-Galați spre alte puncte de trecere; revizuirea normelor tehnice de interacțiune;
-înaintarea demersurilor către alte instituții competente în vederea sincronizării acțiunilor necesare pentru fluidizarea traficului prin posturile și birourile vamale de frontieră;
-susținerea implementării conceptului de controale coordonate și alte măsuri ce țin de accelerarea procesului de traversare a frontierei.
O altă acțiune agreată de ambele autorități vamale vizează inițierea demersurilor necesare pentru implementarea schimbului de date electronice referitor la camioanele goale (eventual și cu mărfuri) care traversează frontiera moldo-română, pe baza experienței acumulate în cadrul Proiectului pilot între autoritățile vamale din Republica Moldova și România privind schimbul automat de informații vamale prin intermediul sistemului de Schimb Electronic Sistematic de Date (SEED) cu suportul Programului UE „EU4Digital” din 24-25 martie 2022.