Care e soluția PNL pentru reducerea prețurilor la carburanți. Precizările purtătorului de cuvânt Ionuț Stroe

Care e soluția PNL pentru reducerea prețurilor la carburanți. Precizările purtătorului de cuvânt Ionuț Stroe Sursa foto: Arhiva EVZ

Plafonarea prețului la carburanți, după modelul aplicat în cazul energiei, poate fi aplicată doar în anumite condiții. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe a arătat că o astfel de măsură poate fi adoptată în guvern cu condiția să existe banii necesari, în buget. Or, pentru aceasta este nevoie de un punct de vedere din partea ministrului Finanțelor Publice, Adrian Câciu. Acesta trebuie să spună dacă sunt bani suficienți pentru compensarea diferenței dintre valoarea impusă prin plafonare și prețul real, din piață.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, susține că ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu, trebuie să spună dacă există bani la bugetul de stat pentru a permite plafonarea prețurilor la carburanți. Potrivit afirmațiilor sale, dacă se dorește o măsură similară celei aplicate în cazul energiei, este nevoie de bani pentru compensarea diferenței de prețuri.

„Plafonarea prețului, în acest moment, echivalează cu o măsură suportată de la bugetul de Stat luată, bineînțeles, ca oamenii să plătească mai puțin. O soluție similară, aplicată carburanților, după modelul din zona gazului, ar putea să fie pe masa discuțiilor Guvernului, dar doar dacă bugetul de stat ar putea să mai suporte încă o asemenea măsură”, a declarat Ionuț Stroe.

Oficialul liberal a explicat că atât gazul livrat populației cât și vânzările de carburanți generează un rulaj financiar foarte mare. Iar efortul statului, în cazul în care se decide plafonarea prețurilor și acordarea unor compensații către distribuitori, va fi la fel de mare. Drept care, el susține că cel ce trebuie să vină cu un punct de vedere este ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Furnizarea de gaz către populație și vânzarea de carburant, în aceste stații de distribuție, sunt cu un rulaj financiar imens, de asta efortul statului ar fi unul peste măsură. Nu ministrul Energiei trebuie să ofere explicații în legătură cu lucrul acesta. Este cel puțin subiectiv să-i ceri ministrului energiei să facă acest calcul. Ministrul de finanțe trebuie să spună dacă sunt bani la buget pentru o plafonare a prețului carburanților sau dacă nu sunt. Așa că declarațiile politice, așa de bună intenție, nu pot ține loc banilor necesari pentru compensarea prețului la carburanți”, a mai explicat Ionuț Stroe.

Sursa: Facebook

În ce condiții este eficientă reducerea TVA

Ionuț Stroe a precizat că reducerea TVA la carburanți poate fi o măsură eficientă, pentru reducerea prețurilor, dar numai în condițiile unei piețe stabile. În situația în care piața este volatilă, reducerea TVA ar putea să ofere o scădere iluzorie a prețului la pompă. Chiar și în acest context, purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că o decizie trebuie adoptată în baza unei analize a Ministerului Finanțelor Publice.

„Acum, doi la mână, TVA, reducerea TVA-ului la carburanți poate să fie eficientă, doar dacă o faci pe o piață stabilă, nu pe o piață volatilă. S-ar putea ca această reducere de TVA să îți ofere în mod iluzoriu un preț mai mic, sau poate pentru o săptămână sau două, iar peste două săptămâni să te trezești, din nou, cu creșteri de prețuri care, practic, să acopere câștigul pe care l-ai avea oricum la reducerea TVA-ului.

În UE, ca să poți micșora TVA-ul din zona aceasta, ai nevoie de un acord al lor, cota minimă este la 5% - în zona carburanților, evident, o să fie o reducere mai mică din prețul final dar, evident, tot Ministerul de Finanțe, pentru că el încasează acest TVA, trebuie să se asigure că o reducere a TVA nu o să fie acoperită, eventual, de alte creșteri de preț, așa cum s-a întâmplat în Germania, practicate de aceste companii petroliere.  Prețul acesta la pompă să-l avem scăzut, efectiv, cu scăderea TVA și în realitate”, a mai transmis Ionuț Stroe.

În acest sens, oficialul liberal a dat ca exemplu situația din 2015, când guvernul a redus TVA-ul alimentelor, însă prețul acestora nu a scăzut la raft.

„Noi, românii, am mai avut parte de un episod similar în 2015, când știți bine că Guvernul a scăzut prețul alimentelor și, din păcate, magazinele au păstrat prețurile la raft nemodificate. Ministrul de Finanțe, la fel, pentru că vorbim de TVA, trebuie să ne spună dacă este sustenabilă și viabilă pe termen lung această scădere de TVA, propusă în spațiul public și transformată, înțeleg, chiar și în lege de cei de la USR”, a mai spus Stroe.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

Ce implică reducerea accizelor la carburanți

Purtătorul de cuvânt al PNL a comentat și cea de-a treia variantă, aceea a reducerii accizelor la carburanți. Și în acest caz, el a vorbit despre necesitatea obținerii unui acord din partea Comisiei Europene pentru a reduce acciza. România trebuie să obțină o derogare pentru a implementa o astfel de măsură.

„Acciza, că s-a vorbit și de acciza. Aici, este puțin mai complicat, la acciză, în momentul de față, pe zona carburanților, noi avem o acciză fixă și să știți că este pe undeva pe la minimul accizei, care se poate practica în UE, la fel, nu ai voie să modifici acciza doar așa, fără un acord. De câte ori s-a crescut acciza la nivel european și România a crescut-o, dar tot așa, păstrând proporția.

Dacă vrem să o scădem, la fel, trebuie să o facem cu acordul lor și doar în limita a 5%. Singura posibilitate prin care putem să reducem accizele este printr-o derogare de la Comisia Europeană, lucruri pe care le-au cerut anumite state și pe care trebuie să o obțină Ministerul de Finanțe. Dacă facem reducerea de acciză, fără această derogare, este foarte simplu, România intră în procedură de infringement”, a mai spus Ionuț Stroe.

PNL propune o discuție cu producătorii

Soluția pe care o vede PNL, către care ar trebui să se îndrepte coaliția de guvernare, este o negociere cu producătorii de carburanți. Aceștia vor trebui convinși să-și asume o parte din costurile acestei crize în condițiile în care au obținut profituri enorme.

„Soluția către care cred că ne îndreptăm, eu așa zic, este cea a discuțiilor pe care trebuie să le avem cu cei din zona producătorilor de combustibil, pentru a-și asuma și ei această perioadă dificilă prin care trecem, nu doar cei care sunt consumatori, ci și cei care sunt producători. Până la urmă, să știți, marja de profit a acestor companii petroliere, lucrul dovedit (...) s-a văzut că a crescut, au înregistrat profituri poate de trei ori mai mari ca anul trecut”, a mai spus Ionuț Stroe.

OMV petrom Romgaz Marea Neagra

sursa foto. EVZ

Responsabilitatea îi aparține ministrului Finanțelor

El spune că este nevoie de o discuție cu producătorii de carburanți care operează pe piața românească pentru ca aceștia să-și asume o reducere a marjei de profit astfel încât prețurile să nu mai crească la fel de mult.

Cele care acționează în România. Uitați-vă la cele care sunt cotate pe bursă, profitul net după impozitare se poate vedea, este informație publică. Putem avea o discuție cu aceste companii, astfel încât marja aceasta de profit, pentru o perioadă determinată în timp să fie mai mică, astfel încât cu toții să traversăm această perioadă dificilă împreună. Nu poți interveni ca stat, nu te duci peste producător, nu le poți impune. Se poate reglementa, nu o intervenție abruptă în piață, dar în discuțiile cu ei poți avea o rezolvare pentru a depăși acest moment dificil”, a mai spus Ionuț Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL a concluzionat că oricare dintre aceste măsuri de reducere a prețurilor la carburanți vor fi agreate de coaliția de guvernare, responsabilitatea negocierii și implementării lor revine ministrului Finanțelor Adrian Câciu, iar nu ministrului Energiei.

„Apropo de prețul și componentele care fac acest preț al carburanților, unele țin de energie, cotația barilului de țiței, transportul, rafinarea, etc. Și unele țin de domeniul fiscal, ca să nu se mai facă confuzia între cei doi miniștrii. De domeniul fiscal ține TVA-ul, țin accizele, ține adaosul comercial practicat de cei care vând, asta este treaba Ministerului de Finanțe, nu al Ministerului Energiei”, a încheiat Ionuț Stroe.