Un post de radio din Rusia a transmis imnul Ucrainei și cântece împotriva războiului

Un post de radio din Rusia a transmis imnul Ucrainei și cântece împotriva războiului Sursa:pixabay

Un important post de radio rus a fost hack-uit și a început să transmită imnuri ucrainene și cântece împotriva războiului.

Buletinul de știri de la prânz de la Kommersant FM a fost întrerupt brusc de imnul militar ucrainean, a raportat BBC. Alexei Vorobiov, redactorul-șef al Kommersant FM, a confirmat agenției de presă Tass de stat că fluxul online a fost piratat. "Am fost piratați. Specialiștii tehnici încearcă să afle originea acestui atac, încercând să-l readucă la normal", a spus el. Alte melodii cântate la Kommersant FM au inclus imnul național ucrainean și melodia „I don’t need a war” al trupei rock rusești Nogu Svelo.

Kommersant este deținut de oligarhul rus Alisher Usmanov, a cincea cea mai bogată persoană din Rusia, pe care Uniunea Europeană l-a descris drept „unul dintre oligarhii preferați ai lui Vladimir Putin”. Usmanov a fost sancționat de SUA și UE în urma invadării Ucrainei de către Rusia.

Incidentul din Rusia

Incidentul este cel mai recent dintr-o serie de atacuri în care programele media rusești au fost întrerupte de mesaje împotriva războiului. La mijlocul lunii martie, un editor de la principalul post de radio de stat rus, Channel One, a luat cu asalt transmisiunea în direct a rețelei sale cu pancarte pe care scria „Nu crede propaganda” și „Te mint aici”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Luna trecută, emisiunile TV rusești au fost piratate pentru a afișa mesaje împotriva războiului, în aceeași zi în care țara celebra Ziua Victoriei împotriva naziștilor. Un mesaj spunea, potrivit BBC Monitoring: „Pe mâinile tale este sângele a mii de ucraineni și a sutelor de copii uciși”. Tot în luna mai, trei posturi de radio din Sankt Petersburg au difuzat melodii ucrainene și melodii anti-război timp de mai bine de două ore, potrivit Insider.