Bătălia pentru un teren din Bărăgan s-a încheiat la Înalta Curte. Nașul lui Dragnea Jr. a pierdut procesul cu un om de afaceri
- Mihai Soica
- 1 iunie 2022, 22:58
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-au pronunțat într-un proces important, care se referă la o suprafață imensă din Bărăgan. În dosar, una dintre părți este nașul de cununie al lui Dragnea Jr, fiul lui Liviu Dragnea. La mijloc esste vorba despre zeci de milioane de euro.
După nouă ani de procese, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au pus punct unui dosar civil, în care părțile au fost Sorin Paul Stănescu (foto), nașul lui Ștefan Valentin Dragnea, și Ștefan Poienaru, ambii cu afaceri grele în domeniul agriculturii. La mijloc este vorba despre o suprafață imensă din Bărăgan, pe care ambii afaceriști și-au dorit să o controleze.
Judecata în acest dosar a început în anul 2013, la Tribunalul Ialomița, apoi a ajuns la Curtea de Apel București, și în fine la Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Prin cererea înregistrată la data de pe 16.04.2013 rolul Tribunalului Ialomița, reclamantul Stănescu Sorin Paul a chemat în judecată pe pârâții Poienaru Ștefan și Vitifam S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 6.642.900 lei, echivalentul a 1.500.000 euro, reprezentând daune morale și la plata sumei de 25.894,02 lei, echivalentul a 5.847,81 euro, reprezentând daune materiale”, se arată în actele dosarului.
La mijloc este vorba despre un teren imens, de 8.546 de hectare, care a aparținut fermei Stelnica, și care a fost concesionat după 1989, de Agenția Domeniilor Statului, cei doi fermieri disputându-și drepturile de exploatare.
În acest dosar, Sorin Paul Stănescu a pierdut pe linie, la toate cele trei instanțe.
Nașul lui Dragnea junior
Sorin Paul Stănescu este nașul de cununie al lui Ștefan Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD și al Camerei Deputaților.
Stănescu controlează mai multe societăți comerciale care au afaceri în domeniul agriculturii.
El a povestit în 2018 cum a ajuns să fie nașul de cununie al fiului fostului boss al PSD.
„De aproape 30 de ani de zile am o relație de prietenie cu familia Dragnea. Relația cu pricina nu s-a bazat niciun moment pe apartenența politică a unor membri ai respectivei familii și nici nu a interferat cu zona de business în care am activat. Pe cel al cărui părinte spiritual urmează să-i fiu, l-am cunoscut de când era mic, ca un apropiat al familiei și sper ca în decursul existenței sale să mă fi numărat printre cei care i-au influențat în mod pozitiv drumul profesional și social. Având în vedere această situație, am considerat că a răspunde pozitiv solicitării sale și a celor două familii implicate în această căsătorie, de a deveni naș celor doi tineri, este nu doar o confirmare a unei prietenii vechi, ci si un gest creștinesc”, a comentat la acel moment Sorin Paul Stănescu.
Cine este Ștefan Poienaru
Partea adversă, adică Ștefan Poienaru, are o avere cuprinsă între 16 și 17 milioane de euro.
Poienaru controlează Agrofarm Fetești și este socotit cel mai bogat fermier din sudul României. Numele lui Poienaru a fost figurat într-un dosar penal care s-a încheiat la Curtea de Apel București, unde acesta a fost condamnat la 4 ani și șapte luni de închisoare.
Procurorii DNA l-a acuzat de comiterea faptelor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals în declaraţii şi prezentarea de documente nereale ce au avut ca efect obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Prejudiciul din dosarul lui Poienaru a fost de aproximativ 3,8 milioane euro.
„În intervalul 17.08.2009-03.09.2010, în contextul unui proiect privind modernizarea unei exploatații agricole, inculpatul Poienaru Ștefan, în calitate de administrator al S.C. Agrofam Prod SRL a sprijinit-o pe inculpata Văleanu Traicu Maria Ecaterina, să manipuleze procedura de achiziții, prin simularea unei proceduri de licitație pentru achiziționarea de echipament, obținând în această modalitate fonduri nerambursabile din bugetul Uniunii Europene și bugetul național, în cuantum de 3.838.000 lei”, se arată în comunicatul DNA.