Extrădarea lui Sorin Oprescu. Argumentul cu care fostul primar i-a convins pe judecătorii din Grecia să-l lase în libertate. Noi detalii din sala de judecată

Extrădarea lui Sorin Oprescu. Argumentul cu care fostul primar i-a convins pe judecătorii din Grecia să-l lase în libertate. Noi detalii din sala de judecatăSursa foto: Arhiva EVZ

Sorin Oprescu a fost eliberat din arestul din Grecia, după ce judecătorii eleni au ascultat pledoariile fostului edil al Capitalei și ale medicului Adriana Nica, partenera sa de viață, dar și ale lui Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR. Mărturiile lor i-au convins pe magistrați, iar decizia a fost: liber în schimbul unei cauțiuni de 5.000 de euro pe care trebuie s-o depună până miercuri. Fostul primar trebuie să se prezinte la poliția din Grecia de două ori pe lună.

Sorin Oprescu este liber până la următorul termen de judecată.  Fosul primar trebuie să depună o cauțiune de 5.000 de euro şi, de asemenea, are interdicție de a părăsi Grecia și trebuie să se prezinte la poliție de două ori pe lună.

Potrivit avocaților lui Sorin Oprescu sunt foarte multe nereguli în dosarul care i-a adus o condamnare de 10 ani și 8 luni.

La audierile de marți, 31 mai, au fost prezentate pledoariile lui Sorin Oprescu și ale Adrianei Nica, partenera sa de viață. Cei doi au oferit detalii despre tot ceea ce s-a întâmplat în timpul urmăririi penale în România.

Extrădarea lui Sorin Oprescu. Ce a declarat fostul primar al Capitalei în fața judecătorilor din Grecia

Potrivit corespondentului Antena 3, prezent în sală, Sorin Oprescu a povestit că în momentul în care trebuia să primească sentința în primă fază, în primă instanță, cineva, nu a dat nume, a venit la el și i-a spus că va lua cinci ani de închisoare, dar va trebui să își țină gura și să nu vorbească despre implicarea Serviciilor în acest dosar.

Peste trei ani a urmat apelul, și la fel cineva i-a spus că va primi 10 ani, va primi dublu, dacă va vorbi despre implicarea Serviciilor. Dar fostul edil a început să vorbească despre ceea ce el spunea că Serviciile de informații s-au implicat în dosarul lui și că a fost o victimă politică. În momentul în care a venit această sentință de 10 ani și 8 luni de închisoare, i s-au confirmat temerile că tot ceea ce i s-a povestit era extrem de adevărat, a spus Oprescu.

Un alt aspect de care judecătorii au ținut cont au fost condiții din închisorile din România:

Sorin Oprescu este o persoană de peste 70 de ani, o persoană diabetică, ce are nevoie de o îngrijire mai aparte, lucru pe care nu îl poate avea în România. Adriana Nica a dat un exemplu de un rezident al său care, la închisoarea Rahova, nu a găsit măcar un tensiometru pentru cei închiși acolo și a spus, cu lacrimi în ochi, că dacă Sorin Oprescu va fi trimis în România, acesta va fi condamnat la moarte, a spus partenera sa, Adriana Nica.

Ce le-a spus Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, magistraților eleni

Petre Lăzăroiu a declarat că, în calitate de martor, a încercat să răspundă la întrebările judecătorilor despre tot ceea ce ştia în legătură cu acest cat.

M-au întrebat, de când îl cunosc, în ce împrejurări. Judecătorii eleni au fost foarte interesați de aspecte din dosar, dar eu nu i-am putut lămuri, pentru că nu cunosc dosarul, însă le-am spus ceea ce știu despre persoana Sorin Oprescu și despre sistemul judiciar din România.

M-au întrebat, de pildă, dacă decizia mi se pare corectă. Nu, nu mi se pare corect ca judecătorul să insereze opinii personale legate de inculpat, mai ales că acest tratament nu a fost aplicat tuturor, ci doar lui Oprescu. Deci sunt niște chestiuni care nu cadrează cu regulile corecte și cu poziția unui judecător din România, a afirmat Petre Lăzăroiu la Realitatea Plus.

Fostul judecător CCR a mai declarat că magistrații eleni au fost extrem de manierați. Pe de altă parte, întrebat care sunt șansele ca fostul edil, condamnat în România la 10 ani cu executare, să fie  extrădat din  Grecia, Lăzăroiu a afirmat că e greu să dea un pronostic, dar crede totuși că Oprescu va fi redus în România, pentru că e decizia justiției unui stat membru al Uniunii Europene, iar Grecia este și ea în UE.