Ameninţare uriaşă pentru toată Europa! Zona euro, în pericol. Criza nu va ocoli nici România

Ameninţare uriaşă pentru toată Europa! Zona euro, în pericol. Criza nu va ocoli nici RomâniaSursa foto: Dreamstime.com

Conflictul militar din Ucraina pune Europa pe jar. Marile companii se tem de propagarea unei recesiuni economice la scara continentului european. Zona euro se confruntă cu șocuri economice majore, din pricina pandemiei de COVID-19, războiului din Ucraina, dar și pe fondul creșterii prețurilor.

Stefan Hartung, directorul gigantului german Bosch, atrage atenția asupra unei recesiuni economice aflate în curs de dezvoltare, iar de vină pentru acest lucru este pandemia de COVID, dar și, mai nou, războiul din Ucraina.

Recesiune economică în plină ascensiune

„Cu siguranţă vedem o mare recesiune în curs de dezvoltare, dar asta este exact ceea ce vedem, este în devenire. Există, încă, o cerere majoră din cauza crizei Covid pe care tocmai suntem pe cale să o părăsim”, a transmis Stefan Hartung, CEO-ul companiei de inginerie și tehnologie Bosch.

Totuși, Hartung spune că deși prețurile ori dobânzile au înregistrat creșteri semnificative, cererea pe piața europeană rămâne constantă.

„Asta înseamnă că pentru o anumită perioadă de timp această cerere va fi în continuare acolo, chiar dacă vedem creşterea dobânzii şi vedem creşterea preţurilor, dar, la un moment dat, nu va fi doar o criză de ofertă, va fi fi, de asemenea, o criză a cererii şi, cu siguranţă, suntem într-o recesiune profundă”, a mai adăugat Stefan Hartung.

Zona euro, în pericol din cauza Chinei și Rusiei

Și Holger Schmieding, economistul-şef al Berenberg vorbește despre temeri cu privire la riscurile pe termen scurt pe care le are de înfruntat Europa, din pricina deteriorării relațiilor economice avute cu China, cât și a chestiunii legate de gazele Rusiei.

„Înrăutăţirea restricţiilor din China şi cheltuielile prudente ale consumatorilor ca reacţie la preţurile ridicate ale energiei şi alimentelor ar putea cauza cu uşurinţă o contracţie temporară a PIB-ului zonei euro în trimestrul II.

Un embargo imediat asupra importurilor de gaze din Rusia (foarte puţin probabil) ar putea transforma asta într-o recesiune mai gravă. Dacă Fed greşeşte şi catapultează SUA direct din boom în explozie (improbabil, dar nu complet imposibil), o astfel de recesiune ar putea dura până în anul viitor”, atrage atenția economistul Holger Schmieding, conform Capital.

Mediu economic instabil la nivelul UE

Mark Branson, preşedintele BaFin, instituție germană de reglementare a finanțelor, spune că avem de-a face cu un cumul de factori economici nefavorabili, care, în frunte cu inflația, vor crea un mediu instabil la nivel european.

„Vedem deja că creşterea este în jur de zero în multe jurisdicţii, inclusiv aici, şi este vulnerabilă. Este, de asemenea, vulnerabilă la şocurile în curs legate de Covid. Avem inflaţia care va trebui abordată şi va trebui să fie abordată acum, aşa că acesta este un cocktail care este dificil pentru economie”, a spus acesta.

Un mediu de afaceri dificil în toată lumea

În fine, Ola Kallenius, CEO-ul Mercedes-Benz este de părere că piața chineză, dominată de restricții privind pandemia de COVID, va afecta lanțurile de aprovizionare nu doar în Europa, ci în întreaga lume.

„Pe de o parte, avem deficitele în curs asociate în principal cu semiconductorii. În plus, există acum noi restricţii în China, cea mai mare piaţă a noastră, care ne vor afecta în China, dar ne pot afecta şi lanţurile de aprovizionare din întreaga lume şi, în plus, desigur, războiul din Ucraina, deci mediul de afaceri este dificil”, a transmis Kallenius.