În arsenalul nuclear al Rusiei se află o bombă care are o putere de 2.500 de ori mai mare decât cele lansate de americani în Japonia, la Hiroshima și Nagasaki. Bomba a fost denumită „Țar”, având în vedere dimensiunile sale. În total, la nivelul statelor lumii există un număr de 13.000 de focoase nucleare, însă numărul ar putea să fie mult mai mare. Aceasta deoarece țările care dețin arme nucleare și-au măriut arsenalul în ultimii ani.

Scenariul declanșării unui război nuclear, provocat de Rusia, pare din ce în ce mai plauzibil, în contextul evoluției războiului din Ucraina. În condițiile în care Vladimir Putin nu reușește să-și atingă obiectivele propuse, din cauza rezistenței îndârjite a trupelor ucrainene, amenințarea nucleară a crescut.

Pe 27 februarie, Putin a anunțat că forțele sale nucleare au fost plasate în „alertă maximă”. Iar situația nu este deloc optimistă. Specialiștii vorbesc despre un scenariu de coșmar în care Rusia va ataca Ucraina – sau oricare alt stat NATO – cu arme nucleare. Mulți specialiști se întreabă până unde este capabil să meargă Vladimir Putin cu amenințarea nucleară. Este doar un șantaj sau chiar intenționează să distrugă planeta?

De asemenea, experții se întreabă câte arme nucleare există, cine le deține și cât de puternice sunt.

Care sunt puterile nucleare

Conform estimărilor, cele nouă state nucleare ale lumii – China, Franța, India, Israel, Coreea de Nord, Pakistan, Rusia, Regatul Unit și Statele Unite – dețin în total aproximativ 13.000 de focoase nucleare. Informațiile au fost prezentate de reprezentanții Asociației pentru Controlul Armelor.

Aceștia nu sunt siguri că datele sunt precise și că nu ar fi mult mai multe focoase. Ei se bazează pe informațiile disponibile publicului care ar putea fi inexacte. Aceasta deoarece anumite state nu și-au dezvăluit toate datele despre arsenalele nucleare pe care le dețin.

„Știm care țări au arme nucleare, dar nu știm neapărat câte arme nucleare au. Israelul, de exemplu, nu își recunoaște public programul de înarmare. Numărul de arme nucleare pe care le are China este, de asemenea, un subiect major de dezbatere”, a declarat Anne Harrington, lector în relații internaționale la Universitatea Cardiff din Marea Britanie, pentru Live Science.

Câte arme nucleare există

Începând cu anii 90, după Războiul Rece, Statele Unite și Rusia și-au redus arsenalele nucleare, iar stocurile de focoase au scăzut. În 1967, SUA aveau 31.225 de arme nucleare, a raportat Homeland Security Newswire. Iar la finalul Războiului Rece, în 1991, pe teritoriul Uniunii Sovietice, erau răspândite aproximativ 35.000 de arme nuclear. Acestea erau depozitate pe o suprafață imensă, care se întindea pe 11 fusuri orare, conform unui raport al Școlii Harvard Kennedy, scris de Graham Allison, analist de securitate internațională.

În prezent, Rusia spune că are 6.257 de focoase nucleare, în timp ce SUA recunosc că au 5.550. Această reducere drastică „se datorează faptului că au eliminat focoasele expirate”, a declarat Sara Medi, militant la Campania pentru Dezarmare Nucleară, pentru Live Science. De fapt, numărul focoaselor desfășurate în ultimii ani a crscut, dat fiind că toate statele care dețin astfel de focoase își măresc arsenalele.

„Deși este dificil să știm cu exactitate cum se schimbă arsenalele nucleare, estimăm că India, China, Coreea de Nord, Pakistan, Regatul Unit, precum și Rusia, toate măresc numărul de arme nucleare din stocurile lor militare”, spune Matt Korda, cercetător și manager de proiect pentru Proiectul privind Informațiile Nucleare de la Federația Oamenilor de Știință Americani, conform sursei citate.

Cele mai mari bombe din lume

Pe de altă parte, specialiștii iau în considerare puterea de distrugere. În actualul arsenal nuclear al SUA, cea mai puternică bombă este B 83. Aceasta are un randament maxim de 1,2 megatone, ceea ce o face de 60 de ori mai puternică decât bomba aruncată la Nagasaki, în Japonia, în 1945. Potrivit Arhivei armelor nucleare, 650 de bombe B83 sunt în „serviciu activ.”

B 83 pălesc în comparație cu cea mai puternică bombă realizată vreodată, „Bomba Țar”, a Uniunii Sovietice. Aceasta are un randament de 50 de megatone – de aproximativ 2.500 de ori mai puternică decât bomba care a distrus Nagasaki. Este un exemplar unic conceput pentru a prezenta puterea militară a Uniunii Sovietice.

Însă chiar și armele care au randament mai redus au capacitatea de a fi foarte distructive. Noul focos de submarin W76-2, cu randament redus al Statelor Unite, propus și dezvoltat sub administrația Trump, are un randament de aproximativ 5 kilotone.

În comparație, bomba „Fat Man”, pe care SUA au lansat-o asupra Nagasaki, a avut un randament de explozie de 21 de kilotone și se estimează că a ucis instantaneu aproximativ 40.000 de oameni.

Fiecare țară are propiul sistem de depozitare

Fiecare țară are propriul sistem specific de stocare și instalații de depozitare rezistente la explozie, îngropate în subteran pentru a limita daunele unei detonări accidentale și pentru a se proteja de un atac

Unele țări, între care China, Israel, India și Pakistan își păstrează armele nucleare într-un depozit central. Acest lucru face ca ele să fie scoase și „cuplate cu sistemele lor de livrare în caz de criză”. Iar acest lcuru ar putea dura zile în șir sau chiar câteva săptămâni.

Alte state, precum Regatul Unit, au arme nucleare care pot fi declanșate în orice moment, pe submarine cu rachete balistice. Acestea sunt menținute în modul dezorientat și ar dura ore sau chiar zile pentru a fi aduse în starea de pregătire pentru lansare.

Nu se prevede un viitor fără arme nucleare

În aceste condiții, oamenii de știință sunt de părere că statele nu vor renunța la capacitățile lor de distrugere în masă. Aceasta deoarece ar fi nevoie de o încredere foarte ridicată între state. Or, acest lucru este foarte greu de realizat.

Astfel, lansarea unui focos nuclear va fi contracarat cu represalii imediate ce ar putea duce la un război nuclear global. Astfel că șansele să avem un viitor fără arme nucleare sunt foarte reduse.

„Nu cred că acest lucru se va întâmpla”, spune Holger Nehring, profesor de istorie europeană contemporană la Universitatea din Stirling, Scoția.