Încep prin a vă face o mărturisire. Acum aproape patru luni de zile, m-am lăsat legănat de mrejele naivităţii. M-am prins în plasa credulităţii, îndemnat de evenimentele tragice care se petrecuseră întâmplător aproape sub ochii mei şi, mai ales, de emoţia pe care o stârniseră în opinia publică.

Pe data de 15 ianurie 2022, adică în urmă cu aproape patru luni, scriam aici, în evz.ro un material intitulat: „Poate fetița de 11 ani nu a murit degeaba. Poate acum se vidanjează MAI”!

Subiectul era accidentul, petrecut pe data de 13 ianuarie anul acesta, când două fetiţe, Raisa, în vârstă de 11 ani şi Marina, prietena ei, se întorceau de la şcoală. În timp ce traversau strada regulamentar, pe trecerea de pietoni de pe strada Laminorului, au fost lovite în plin de o maşină de poliţie, care nu avea sirenele pornite şi care nu se afla în nici un fel de misiune care să justifice graba cu care miliţianul de la volan conducea. După aprecierile martorilor, viteza cu care mergea era mai mare de 100 de kilometri la oră, într-o zonă marcată clar cu indicatoare care obligă reducerea vitezei la 30 de kilometri la oră, tocmai pentru că în acea zonă se află o şcoală.

Din nefericire, Raisa a murit pe loc. Prietena ei, Marina a fost grav accidentată şi încă nu se ştie de câte zile de îngrijiri medicale va avea nevoie, dar, cel mai important, nu se ştie dacă după acest teribil accident, îşi va reveni vreo dată complet, fizic şi psihic.

Deşi primele semne de la faţa locului, unde întâmplător am ajuns foarte repede, arătau câteva dubii în desfăşurarea normală a anchetei, mi-am spus că sunt impresii de moment, marcat de grozăvia scenelor de pe carosabil.

Nu mai insist acum asupra faptului că miliţianul criminal a scuturat victima întinsă pe asfalt cu vârful pantofului, într-un dispreţ total faţă de viaţa ei, să vadă dacă mai mişcă. Nici asupra faptului că, ulterior, după ce discuţiile de la telefon, la 112, au dovedit că, poliţist fiind, habar nu avea de manevrele de prim-ajutor care trebuie acordate unei victime.

Îmi pare rău că, deşi am văzut scena, nu i-am dat importanţa cuvenită decât mai târziu. Din multitudinea de poliţişti care au împânzit imediat faţa locului, niciunul, dar niciunul nu a fost atent la victime. Au fost însă foarte grijulii cu criminalul, pe care l-au îmbrăcat imediat într-o haină civilă şi l-au ascuns după nişte tomberoane aflate lângă locul accidentului. Să nu fie recunoscut şi linşat de oamenii care se strânseseră acolo. Căci cele două fetiţe fuseseră deja „linşate” de maşina condusă ca un bezmetic de poliţistul Popescu, care se grăbea niciunde. Dar era la volanul unei autospeciale de poliţie, avea uniformă, deci, era supraom, stăpânul drumurilor, unde putea face ce voia.

Îmi mai aduc aminte de un amănunt. Chiar în spatele maşinii de poliţie care a lovit fetele, era o altă maşină, civilă, condusă de o doamnă. Maşină care a frânat brusc. Cineva i-a strigat să pună maşina pe avarii, de-a curmezişul bulevardului, ca să blocheze circulaţia, să nu mai intre altcineva în câmpul infracţional. Şoferiţa s-a conformat. Când a coborât, a spus un lucru dătător de mare speranţă pentru viitoarea anchetă. Că la bord avea cameră de supraveghere, care înregistrase tot ce se întâmplase. La nici două săptămâni, surpriză! Aceeaşi doamnă spune că nu mai are acele imagini.

Că s-au şters singure, că aşa este aparatul setat, ca la un anumit interval de timp, ca să nu-i încarce memoria, să şteargă imaginile mai vechi. Să spunem că şoferiţa este de bună credinţă şi aşa s-a întâmplat într-adevăr. Imaginile s-au şters fără voia ei. Dar, mă întreb, din liota aia de poliţişti împrăştiaţi la faţa locului, care au avut grijă să-l îmbrace pe criminal în haine civile, ca să nu păţească ceva, nu i-a trecut niciunuia prin cap să ia imaginile de pe camera de bord a maşinii care surprinsese întreg accidentul? Noroc mare că în acea intersecţie mai există şi două magazine, care au şi ele camere de supraveghere şi care au surprins întreaga scenă de groază, din unghiuri diferite.

Dar mărturia video, chiar din spatele maşinii de poliţie, inclusiv a momentului impactului şi, cu siguranţă faptul că se vedea prin lunetă şi ce anume făcea miliţianul când a lovit cele două fetiţe, ar fi fost esenţiale pentru concluziile anchetei. Pentru că alţi martori, din maşinile din spate care au fost depăşite de autospeciala de poliţie până să producă accidentul, spun că şoferul Popescu era atent la telefonul mobil, nu la drum.

Erau primele semne care prevesteau că ceva nu este în regulă. Dar care nu au fost luate în seamă, din cauza emoţiei momentului.

Şi a urmat confirmarea: „Polițistul Popescu NU mai are control judiciar. Pe scurt, poate să conducă, să plece din ţară, să facă orice. În 18.03.2022 la umbra războiului, Popescu scapă de orice urmă de control judiciar după ce a accidentat mortal o fată, iar pe alta a trimis-o în zeci de zile de îngrijiri medicale”, a declarat Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei.

Aşadar, poliţistul criminal poate face ce vrea, fără nicio restricţie, ca fiecare dintre noi, care nu am comis nicio infracţiune. De neimaginat este însă faptul că are dreptul să şi conducă maşina. Inclusiv autospeciala de poliţie. Ce-aţi zice să vă oprească în trafic miliţianul-criminal de copii Popescu, să vă mustre şi să vă aplice o amendă usturătoare, mare cât câteva salarii de om normal, pentru că nu purtaţi centura de siguranţă sau, conform noilor reglementări, nu aveţi geamurile curate la maşină. Ei, cum ar fi asta? Un criminal de copii să sancţioneze un cetăţean care nu a nimerit coşul de gunoi şi a aruncat o hârtie pe jos?

Prinşi cu războiul, cu covidul şi cu creşterea preţurilor, ştirea aceasta a trecut aproape neobservată de oameni.

Şi până la urmă este firesc. Pentru că ea face parte, din păcate, dintr-o „normalitate”. O normalitate strâmbă, pe care noi am acceptat-o, iar ei ne-au aplicat-o fără jenă, văzând că tăcem.

Am tăcut in decembrie 1997, când colonelul Catalin Bernevig, pe atunci şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei, a omorât cinci persoane - patru civili si un militar. Accidentul a avut loc pe DN 1, iar cele patru victime civile erau patru femnei necăjite care mergeau pe marginea drumul. Colonelul se afla băut la volan. A fost condamnat, după mulţi ani de judecată, de instanţa supremă, la trei ani de închisoare, din care a facut doar cateva luni, datorita unei graţieri colective. Am tăcut când unul din şefii de atunci ai poliţiei Neamţ a intrat într-o casă de pe acelaşi DN1, a dărâmat peretele şi a omorât două persoane care dormeau în patul aflat lângă perete.

Am tăcut atunci când Teo Peter, sufletul trupei „Compact”, a fost ucis pe Bulevardul Dacia din Bucureşti de un militar american, care a intrat cu jeep-ul în taxiul în cae se afla artistul şi care mergea regulamentar, şi care chiar în acea noapte a fost scos din ţară, judecat apoi în SUA şi pedepsit aspru cu o mustrare. Am tăcut şi pe 16 octombrie 2011, când Ştefan Hiudu a ucis în accident rutier trei persoane, aflate într-o maşină care circula regulamentar. Autorul a luat o pedeapsă cu suspendare. Am tăcut atunci când maşina în care se afla Gabriel Oprea, pe atunci ministru de Interne a contribuit la moartea unui poliţist de la rutieră aflat pe motocicletă, care deschidea calea domnului ministru care se grăbea pentru că venea de la pensat. Dosarul nu este nici până în ziua de azi soluţionat.

Cât de naiv să fi fost eu atunci când a fost ucisă Raisa, să cred că s-ar putea începe videnjarea MAI? Foarte mulţi cititori au comentat atunci că nu se va întâmpla nimic. Că legea nu este decât pentru noi, oamenii de rând. Trebuie acum să recunosc faptul că, din păcate, au avut dreptate.

În care minister să se facă vidanjare după o asemenea tragedie produsă pe un drum public? În acela condus de Bode, a cărui maşină, condusă tot de un supraom, că doar e miliţian şi şofer de ministru, a călcat linia continuă şi a provocat un accident, nici în ziua de azi soluţionat? Bode a declarat că nu ştie ce s-a întâmplat pentru că dormea pe bancheta din spate.

Bode! Scoală, mă!