Volodimir Zelenski, decizie radicală! Mesajul care îl va înfuria pe Vladimir Putin: Le știm planurile, vom continua să luptăm

Volodimir Zelenski, decizie radicală! Mesajul care îl va înfuria pe Vladimir Putin: Le știm planurile, vom continua să luptăm Sursa foto: captură video

Președintele Ucrainei a retrogradat doi generali pe care îi numește anti eroi și trădători. Volodimir Zelenski spune că toți cei care și-au trădat țara vor fi pedepsiți și că Ucraina cunoaște planurile rușilor și va lupta până la capăt.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a retrogradat doi generali pentru "încălcarea jurământului militar de credință față de poporul ucrainean", în baza statutului disciplinar al Forțelor Armate.

Zelenski a anunțat în discursul său că generalii sunt „anti eroi".  „Acum nu mai am timp să mă ocup de toți trădătorii. Dar încetul cu încetul toți vor fi pedepsiți", a spus el.

Voi fi pedepsiți

Fostul șef al Departamentului principal de securitate internă al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Naumov Andrii Olehovici, și fostul șef al Biroului Serviciului de Securitate al Ucrainei din regiunea Herson, Krivoruşko Serhii Oleksandrovici  au fost retrogradați.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Conform articolului 48 din Statutul disciplinar al forțelor armate ale Ucrainei, acei militari dintre ofițerii superiori care nu au decis unde se află țara lor, care încalcă jurământul militar de credință față de poporul ucrainean în ceea ce privește protecția statului nostru, libertatea și independența, vor fi inevitabil lipsiţi de ranguri militare înalte. Generalii întâmplători nu aparțin aici!", a mai spus Zelenski.

În schimb, președintele și-a exprimat din nou recunoștința față de toți cei care sunt pregătiți să lupte și să își dea viața pentru Ucraina. Zelenski a mai spus că nu se pune problema capitulării. „Am îndurat mult mai mult decât se aștepta inamicul (...) Stăm în picioare. Și vom continua să luptăm. Până la final“, a mai spus președintele.

Ucraina știe planurile rușilor

Zelenski  este de părere că armata rusă nu va mai putea rezista într-un ritm susținut. Rușii se retrag din unele zone, dar Ucraina spune că aceasta este doar o tactică pentru a-și concentra atacurile în altă parte.

„Pentru armata rusă, asta face parte din tactica lor. Toate acestea nu sunt întâmplătoare. Le știm planurile. Știm ce plănuiesc și ce fac. Armata rusă se îndepărtează de zonele în care îi batem pentru a se concentra asupra altora care sunt foarte importante. Pe acelea în care nouă ne poate fi greu", a mai spus Zelenski.

El a menționat că situația în sud și în Donbas, este foarte grea. „Invadatorii își alocă creativitatea bolnavă zonelor ocupate temporar din regiunea Herson. Încearcă să-și organizeze unele dintre structurile lor de neînțeles acolo, încearcă să-și dea seama cum să-și consolideze prezența", a adăugat el.

Președintele Ucrainei a mulțumit Statelor Unite pentru impunerea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care va limita activitatea sectoarelor sensibile ale economiei ruse, mai ales cel de apărare.