Spectacol-concert „Regina Maria a României, mesaj în vreme de război”: „Aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol”
- Maria Miron
- 24 martie 2022, 21:55
Asociația Diplomație și Identitate Culturală Europeană și Filarmonica „George Enescu'' invită publicul spectator la concertul intitulat „Regina Maria: gânduri către țară în vremuri de război'', ce va fi pus în scenă duminică, 3 aprilie 2022, începând cu ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român. Pe fundal de muzică clasică ce aduce împreună compoziții ale George Enescu, Sir Arthur Sullivan, Franz Shubert, Frédéric Chopin, Edward Elgar, Karol Mikuli ori Ciprian Porumbescu, auditoriul poate urmări și mesajele valoroase ale Reginei Maria.
Roxana Lupu, actriță și coordonator al proiectului, va putea fi văzută evoluând în rolul principal, fiind cea care a interpretat, în trecut, rolul Reginei Maria în filmul cu același nume.
Alături de artistă, pe scenă vor evolua Nicholas Lupu, bariton și actor, Anta Agavriloae Barbu, pianist, Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan - Duo Kitharsis, conform comunicatului de presă ADICE.
Gândurile și emoțiile Reginei Maria, expuse în cadrul spectacolului-concert
Evenimentul va fi însuflețit de creații muzicale ale unor compozitori de origine franceză, engleză sau română, alături de care vor fi prezentate mărturiile personale lăsate de Regina Maria, printre care se regăsesc și jurnalele sale de război.
Pe fundal de muzică clasică ce aduce împreună compoziții ale George Enescu, Sir Arthur Sullivan, Franz Shubert, Frédéric Chopin, Edward Elgar, Karol Mikuli ori Ciprian Porumbescu, auditoriul poate urmări și mesajele valoroase ale Reginei Maria.
„Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit „Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol”, este un fragment din mesajul Reginei Maria a României.
Campania „Solidari cu refugiații și comunitățile de români din Ucraina''
Asociația Diplomație și Identitate Culturală Europeană (ADICE) nu a rămas indiferentă la situația refugiaților din Ucraina, astfel că a creat o campanie de strângere de fonduri, prin care se dorește achiziționarea de bunuri necesare vieții de zi cu zi, precum alimente, medicamnte, haine, destinate cetățenilor ucraineni ajunși în România, în urma invaziei asupra țării lor din 24 februarie 2022.
Cei care doresc, pot face și donații în bani, în contul Asociației: „Toți cei care se vor bucura de acest eveniment sunt încurajați să doneze în cutia pentru donații amplasată la eveniment sau în contul IBAN RO70INGB0000999911378818 deschis la ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala București, CUI 44046670, titular Asociația Diplomație și Identitate Culturală Europeană, cu mențiunea la detalii tranzacție: Solidari cu Ucraina”, transmite comunicatul Asociației.
Fondurile colectate vor fi distribuite apoi refugiaților și comunităților de români din Cernăuți ori Odesa, din Ucraina.