HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 12,13 martie 2022. Teoria jocurilor aplicată la deciziile politice
- Radu Stefanescu
- 11 martie 2022, 23:58
Veştile neplăcute intră pe fereastră, spune o vorbă înţeleaptă din Orient. Analizează cu atenţie, probabil că nu te afectează, adică nu tot ce zboară se mănâncă - o vorbă de pe la noi! Păstrează-ţi calmul, farmecul şi stilul de viaţă imperial cu ştaif
12,13 martie
Pe 12 martie s-au născut Liza Minnelli, Georges Delerue, Walter Schirra, Jack Kerouac, Kemal Atatürk, Constantin Chiriţă, George Nicolescu, Virgil Nemoianu. Pe 13 martie s-au născut Percival Lowell, L. Ron Hubbard, William Casey, Neil Sedaka, Celia Dima, Dragomir Hurmuzescu, Petre Ştefănescu-Goangă, Tony Bulandra, Felix Aderca, Romulus Rusan, Mircea Eliade.
Sâmbătă, 12 martie, în calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Teofan, Grigorie Dialogul şi Simeon Noul Teolog.
Tradiţional, în „Kalendar”, sâmbătă, este cea de a douăsprezece babă a Dochiei, ultima, numită Tiţa, Uţa, Sevastiţa – cine o ţine şi se adevereşte, adică este timp frumos, este sănătos şi bolile nu se prind de el. Şi, spune legendă, cel de al doisprezecelea cojoc al Dochiei, ultimul!
Duminică, 13 martie în calendarul creştin ortodox este aducerea moaştelor Sf. Ier. Nichifor şi Sf. Hristina din Persia.
O să vă povestesc ceva despre copilărie. Pe 12 martie îl pomenim pe scriitorul Constantin Chiriţă, autorul seriei "Cireşarilor". Am în faţă un volum vechi, îngălbenit, "Cireşarii", ediţia din 1956, de la Editura Tineretului. L-am citit atunci, în copilărie, în 1956, pe nerăsuflate. Ce aventuri! Cartea avea şi o hartă - şi însemnări, un jurnal de expediţie - ce interesant! Am fost alături de Victor, Lucia, Ionel, Maria, Ursu, Dan şi neastâmpăratul Tic, în explorarea lor din Peştera Neagră. Apoi în „Castelul fetei în alb”, care mi-a plăcut cel mai mult dintre cărţile Cireşarilor, poate unde era vorba despre ceea ce am făcut mai târziu, istorie şi oraşe uitate, când eram numit „şacal de ruine” – asta în Orient. Pe atunci, în anii 60’ aveam timp, citeam cam o carte la două zile, uneori mai multe, concomitent.
O notă specială celui care mi-a influențat mult viața, profesorul Mircea Eliade. Sunt multe de spus, multe de povestit. Cum a reuşit Mircea Eliade să-mi schimbe viaţa şi să mă trimeată în Orient, când eu doream să rămân în Canada! Am stat de vorbă doar de două ori, poate nici zece ore, în total, dar mi-a schimbat viața! Pe la sfârșitul anilor 70, cred că după cutremur, la Chicago. Mi-a dat, la despărțire, două pipe, fumate un pic de el. Una am lasat-o la un bijutier hapsân de pe strada Mihai Eminescu din București, coada, bentul, care trebuia întărit cu un inel de argint. Nu a vrut să-mi elibereze comanda pentru că numai aveam bonul, cu toate că plătisem un avans de 50 de lei. Am făcut puțin scandal, dar am zis că este un semn, așa că am îngropat furnalul, ce mai rămăsese din pipă, sub un nuc imens de la mine din curte. L-am îngropat pe Mircea Eliade, amintirea lui, cu toate că el a ținut să fie incinerat. Mai am o pipă de la el, una mai mică, când mi-a dat-o a râs de mine, a spus că am mâini prea mici, de fată, așa că mi-a dat pipa aceasta deosebită pe care o am în față. Este foarte interesantă, se poate așeza pe masă, fără să se răstoarne, Eliade a văzut că am mișcări repezite, de Geamăn. Dar, mai mult ca orice Mircea Eliade, la despărțire, mi-a dat un sfat: ”Radule, nu te băga în troacă, că te mănâncă porcii!” Sunt multe de spus, multe de povestit, dar ceva nu-mi dă pace: oare de ce Jean Culianu a fost asasinat exact de ziua mea de naştere? A fost un avertisment? De ce, de la cine? Sau, o simplă coincidență, dar eu nu cred în coincidențe.
Mulți dintre domniile voastre, dupa ce am scris ieri că nu mă bag să analizez actualitatea, dacă România o să fie împinsă în război, ați adus argumente, rugăminți, citate etc. Nu, nu mă bag, ați scris degeaba, a trecut vremea aceea și să vă spun de ce. Unde este multă carte, este și multă prostie, spune o vorbă înțeleaptă. Da, mă declar prost, nu înțeleg politica româneacă, nu înțeleg deciziile care se iau. Cu toate că avem șansa mare de a avea un ministru de externe excelent și un prim ministru fost militar. Problema este la Cotroceni.
Despre decizia politică am învățat la ”Academia de studii și conducere politică de pe lângă CC al PCR” numită ”Ștefan Gheorghiu” completată ulterior, după lovitura de stat, la marele licurici, la Quantico și Preston, un fel de colegiu de apărare. Să vă dau un exemplu, la Quantico ni s-a ilustrat cu deciziile politice de tip if-if din Războiul de Independență american.
O să particularizez la istoria României. Perioada 1917-1918, o studiez acum aprofundat, pentru un posibil scenariu de film, ajut un prieten.
Varianta formulării unor condiții puse Puterilor Centrale, pentru încheierea unei păci separate, fără consimțământul aliaților, sunt analizate în două variante. Prima variantă, dacă condițiile guvernului român sunt acceptate, a doua variantă a fost a refuzului. Ipoteza refuzului a fost analizată în alte două subvariante. Prima, pace necondiționată, a doua, continuarea războiului. Această din urmă variantă, continuarea războiului a fost analizată în cele două posibile finalizări: victoria Puterilor Centrale, sau, a Aliaților. Ia naștere astfel un arbore de decizie în care fiecare variantă și subvariantă au un anumit grad de probabilitate și de preferințe ale factorilor politici.
Analiza deciziilor guvernului român s-a făcut mult mai târziu, prin anii 70, cred, de către profesorul meu, Mircea Malița. S-a calculat, matematic, probabilitatea și speranța matematică a deciziilor luate în acei ani de război. Analiza efectuată a dus la concluzia că Guvernul României a luat cele mai bune decizii posibile, în perioada 1917-1818.
Mircea Malița a sistematizat cinci tipuri de probleme, cu aplicație la istoria României, privind decizia politică.
Problemele de decizie politică se sprijină pe teoria matematică a deciziei și au drept concept de bază utilitatea.
Problemele de conflict, de război se studiază cu teoria jocurilor de sumă nulă (una dinte părți câștigă, numai și numai dacă cealaltă sau celelate părți pierd). Conceptul principal este cel de strategie.
Problemele diplomatice, de negociere, se studiază cu teoria jocurilor de sumă nenulă (câștigul unei părți nu se realizează neapărat prin pierderea celeilalte părți, pot pierde, sau câștiga amândouă). Conceptul de bază este cel al punctului de echilibru.
Problemele de coaliție, gen UE, NATO etc sunt studiate cu ajutorul unor metode de teoria matematică a informației, mai precis criteriul entropic al lui Watanabe și au drept concept central măsura interacțiunii dintre părți.
Este doar un articol de jurnal, un pamflet astrologic enciclopedic, cum bine a caracterizat, cu umor, @criticul literar ceea ce scriu, aici, acum, mereu. Așa că nu o să continui cu teoriile, dar vă rog eu frumos, credeți că cineva din guvernul actual are aerul că știe criteriul entropic al lui Watanabe? Bună întrebare! Bun, nu am întrebat de formula rezolvării ecuației de gradul doi, pe peretele unui mormânt faraonic se spune, cu hieroglifele dinastiei vechi, că este taina tainelor Universului, așa că...
Așa că avem speranță, poate devin logice și matematice și deciziile guvernului României, pacea trebuie salvată, repet, mereu este speranță, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP - 12,13 martie 2022
BERBEC În weekend eşti înclinat să-ţi schimbi unele opinii, sau puncte de vedere. Strategii de primăvară. Conjunctura te avantajează în folosirea iscusită a energiei tale în domeniul sentimental. „Repede şi bine” este crezul tău în această perioadă şi interesele tale personale avansează în direcţia dorită „repede şi bine”. Atenţie la răcelile de iarnă târzie şi primăvară timpurie, la alergii şi la durerile de cap. Nu este nimic foarte serios, dar, Berbecii trebuie să-şi suplinească nevoia de ronţăială cu „ceva verde” – sau cu ceva vitamine.
TAUR Dacă depinde de tine, amână, sâmbătă, tot ceea ce e important, mai ales dacă e în legătură cu planurile de viitor. Dă curs şi rezolvă problemele urgente, minore. Duminică plăcută, relaxantă. Adică în acest weekend trebuie să faci mai mult efort decât în mod obişnuit ca să realizezi ce ţi-ai propus, probabil pregăteşti ceva bun. Din această cauză cele două zile par obositoare şi uşor agasante. Nostalgia ţi se strecoară şi în suflet, chiar dacă vremea şi vremurile sunt ciudăţele rău. Aşa că o mică migrenă, ca o mică furtună în borcanul cu melancolie, este tot ce ţi se poate întâmpla, mai rău.
GEMENI În weekend ai o eficacitate sporită în tot ceea ce faci, pentru că ai renunţat la îndoieli şi la îngrijorările inutile. Te afli în plină formă, într-un echilibru optim, moral şi fizic. Nu eşti avantajat în comunicare şi în imagine – domeniile în care excelezi, de fapt. Trebuie să eviţi cu diplomaţie discuţiile în contradictoriu ca să nu se transforme în reproşuri memorabile. Atenţie la micile accidente domestice în care eşti specialist – închisul uşii peste mână, aprinsul feţei de masă cu ţiagareta etc – pentru că tu gândeşti infinit mai repede decât acţionezi!
RAC Luna în creştere îţi e favorabilă, în special în ceea ce priveşte noile idei, noile căi de urmat, noul, în general. Trebuie doar să îndrăzneşti, să vrei să reuşeşti şi să nu te laşi doborât! Sâmbătă, poţi organiza o mică petrecere, pentru că tot veni vorba despre lichide şi îţi mai îmbunătăţeşti şi starea de spirit. Duminică ai o perioadă mai bună şi lucrurile par să se aranjeze. Este timp şi de muncă, dar şi de distracţie! Poţi să faci pregătirea mesei şi ordine, dar să te şi distrezi puţin. Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes !
LEU În ultimul timp întâmplările, evenimentele s-au bulucit în viaţa ta şi tu ai ripostat automat, fără ezitare. În weekend a venit timpul să-ţi faci un plan, să te gândeşti cum să acţionezi! O veste bună de la unul dintre membrii familiei. Duminică seara intri puţin în viteză şi laşi lenea pe mai târziu, pentru ca ai nevoie, dupa caz de o rochita sau o camase calcata.. Nu-ţi face griji inutil, viitorul îţi este favorabil, însă! Trebuie doar să treci peste aspectele nefavorabile din perioada aceasta - o mică criză existenţială atât de necesară ca să faci comparaţia cu momentele în care te simţi într-adevăr bine.
FECIOARĂ În acest weekend persoanele născute în semne de foc şi aer îţi sunt binevoitoare şi te ajută, în special Leii şi Vărsătorii, dar este bine să eviţi pe cei născuţi sub semne de apă şi pământ. Lumea este făcută din ierbivore şi prădători, din victime şi învingători. Nu te înregimenta în categoria păguboşilor - înainte de luptă! Şi nu uita că pierzi când renunţi să mai încerci. O veste bună duminică, poate pe seară, la masa cu bunătăți de post. Apoi, îţi regăseşti ritmul şi o parte din echilibru. Poate, că, nemulţumirea face parte din caracterul tău!
BALANŢĂ În acest weekend s-ar putea să ai ocazia să clarifici o situaţie care te nemulţumeşte de ceva timp. Poate fi vorba de realţii umane, în cuplu, în familie, între prieteni. Dar, cu diplomaţie! Pe total, după o deliberare îndelungată, perioada este relativ bună, aşa că în weekendul ăsta poţi să faci mai tot ce vrei, sigur, să nu fie ilegal, imoral şi să nu îngraşe! Dar te poţi distra cât vrei, este duminică. Totuşi, se schimbă registrul influenţelor astrale şi începi să simţi presiunea în cele trei domenii consacrate: banii, sănătatea şi dragostea.
SCORPION Este greu să te concentrezi şi e şi mai greu să faci concesii, cel puţin în acest weekend. Eşti pe cale să începi o nouă etapă în viaţa ta şi ai foarte multe îndoieli, ceea ce te face nervos. Oricum fiecare Paradis are şarpele lui. Al tău se numeşte „falsă viziune asupra realităţii”. Adică o să auzi weekendul asta la minciunele, minciuni şi minciuni sfruntate, cât să ai rezerve pentru tot anul. Drept care şi tu te vei simţi obligată sau obligat să emiţi „false judecăţi de valoare”. Aşa este când e război în vecini, totul este înşelător!
SĂGETĂTOR Veştile neplăcute intră pe fereastră, spune o vorbă înţeleaptă din Orient. Analizează cu atenţie, probabil că nu te afectează, adică nu tot ce zboară se mănâncă - o vorbă de pe la noi! Păstrează-ţi calmul, farmecul şi stilul de viaţă imperial cu ştaif. Nu arăta că eşti rănit sau rănită, că hienele abia aşteaptă. Viaţa este o junglă mai necruţătoare decât necuprinsul Africii. Duminică, îţi duce gândul la o cină fastuasă cu şampanie şi kir, caviar cu unt, galbenuş de ou fiert şi lămâie, camembert, şi cu ce mai urmează după - asta dacă iubitul sau iubita nu te-a părăsit deja, trântind uşa şi lăsându-ţi pisica, plata telefonului şi a întreţinerii (pe ultimii doi ani). Ce vrei, afaceri de weekend de Săgetător!
CAPRICORN Ai unele probleme personale şi de familie şi simţi nevoia să le discuţi cu cineva. Îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă. Uită-te bine, persoana de încredere este lângă tine! Carpe diem! Oricum, cam asta şi făceai. Spiritul de dreptate care te carcacterizează te face să iei o atitudine care este destul de discutată - asta sâmbătă. Până la urmă, ori se uită, ori obţii „consensul”. O realizare notabilă în a doua jumătate a weekendului, adică duminică. Nu exagera cu munca de pregătire a mesei de duminică, in general, pentru ca stelele indica o supărătoare tendinţă către surmenaj şi depresie.
VĂRSĂTOR Limitează-te la activităţile de rutină, de weekend. Sâmbătă nu trebuie să întreprinzi nimic important. Evită graba. Duminică nu este o zi prea grozavă, dar poţi să te odihneşti din plin! Atenţie la mijloacele de transport în comun. Nu te lăsa tentat de cumpărături extravagante. Nu apăsa pe acceleratorul vieţii când nu trebuie. Dar pe termen lung, gândind strategic, lucrurile se mai aranjează. Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti ocupat. Sărbătoarea familiei.
PEŞTI Weekendul acesta e o perioadă puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe cu două înţelesuri. Nimic foarte important, în aparenţă. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial! Altfel, te simti excelent ceea ce este un motiv suficient sa tii nasul pe sus. Înfumurarea şi aerele de primadonă îţi vor trece imediat când o să faci socoteala cât ai cheltuit şi ce datorii ai de achitat. În a doua parte a weekendului stelele iţi sunt favorabile mai ales in domeniul social, al acceptarii opiniilor tale şi mai puţin in cel material, mai ales dacă este vorba de bani. De asemenea, în această perioadă este bine să nu-ţi iei nici un risc major.