Guvernul reglementează delațiunea în instituții publice. Ce este avertizorul de integritate și cum va fi protejat
- Ionel Sclavone
- 9 martie 2022, 08:58
Persoanele ce raportează încălcări ale legii în instituții publice sau companii de stat vor fi protejate prin lege. Un proiect de lege, în acest sens, urmează să fie adoptat de guvernul condus de Nicolae Ciucă. Actul normativ definește și reglementează „avertizorul în interes public”.
Guvernul condus de Nicolae Ciucă va adopta în ședința de miercuri, 9 martie, un proiect de lege privind protecţia avertizorilor în interes public. Actul normativ constituie cadrul general în material protecției persoanelor care raportează încălcări ale legii. Este vorba despre ilegalități sau posibile ilegalități comise în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat.
Proiectul de lege mai reglementează procedura de primire, examinare şi soluţionare a raportărilor, drepturile şi obligaţiile persoanelor care efectuează raportări sau divulgă public informaţii privind încălcări ale legii.
De asemenea, sunt prevăzute măsurile de protecţie în cazul acestora, obligaţiile autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, drepturile persoanelor vizate, precum şi atribuţiile autorităţilor competente.
Se reorganizează Ministerul Dezvoltării
Un alt proiect de hotărâre propus spre adoptare în ședința de Guvern prevede modificarea și completarea HG nr.477/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Se propune reorganizarea aparatului de lucru al ministrului în vederea implementării reformelor şi/sau investiţiilor ori a componentelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor din PNRR. Va fi înfiinţată Direcţia generală implementare Plan naţional de redresare şi rezilienţă. Este vorba despre o structură distinctă cu atribuţii în gestionarea Mecanismului de implementare pe componentele PNRR. De asemenea, numărul de secretari de stat urmează majorat de la 6 la 7.
Prevederi pentru operatorii economici din domeniul Apărării
Printr-un alt proiect, Executivul va aproba numărul mediu maxim de personal„ pentru anul 2022” care va activa în cadrul operatorilor economici din industria naţională de apărare, care desfăşoară activităţi conform prevederilor articolului 24 din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
„Prin actualul proiect de hotărâre de guvern se asigură protecţia personalului şi implicit a societăţilor, în perioadele neacoperite cu comenzi sau contracte a operatorilor economici din industria de apărare.
Proiectul de act normativ limitează la minim măsurile de sprijin financiar, oferind operatorilor economici posibilitatea păstrării personalului specializat în realizarea produselor specifice sectorului de apărare, menţinerii în stare de funcţiune a capacităţilor de producţie specializate, realizării programelor strategice de înzestrare ale armatei aprobate prin Hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi satisfacerii necesarului de produse şi servicii la mobilizare sau război.
Totodată, prin menţinerea personalului specializat se evită apariţia, în zonele cu sectoare pirotehnice, depozite de armament, muniţii şi materiale explozive, a riscurilor asupra securităţii şi protecţiei personalului şi a mediului”, se spune în nota de fundamentare a proiectului.
Bani pentru spitalul regional din Craiova
Guvernul va aproba şi un memorandum având ca temă prelungirea mandatelor actualilor judecători români la Tribunalul Uniunii Europene începând cu data de 1 septembrie 2022.
Tot prin memorandum, Executivul va aproba negocierea contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii pentru susţinerea obiectivului de investiţii Spitalul Regional de Urgenţă Craiova. Valoarea acestuia a fost stabilită la 368 milioane de euro.