Traian Băsescu uimeşte pe toată lumea! Anunţul făcut după ce Putin a invadat Ucraina. „Singura măsură de protecţie”

Traian Băsescu uimeşte pe toată lumea! Anunţul făcut după ce Putin a invadat Ucraina. „Singura măsură de protecţie”Sursa Foto: Arhiva EVZ

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, uimeşte pe toată lumea. Actualul europarlamentar susţine că Vladimir Putin nu se va opri aici, după ce a invadat Ucraina. Băsescu spune că Basarabia trebuie să se unească cu România imediat. Este singurul scut pentru Republica Moldova în cazul unei agresiuni a Rusiei.

În cursul zilei de joi, Traian Băsescu a dat un sfat neașteptat. Acesta a declarat că Republica Moldova ar trebui să se unească cu România. Este singura soluție ca țara să nu fie afectată de războiul dintre Rusia și Ucraina.

„Dacă aş fi politician moldovean sau dacă aş avea putere de decizie, aş declara azi că vreau unirea cu România ca măsură de protecţie pentru viitor. Vedem ce înseamnă un Putin la Kremlin. O Moldovă integrată în România va fi sub scutul NATO şi va rămâne să decidă dacă stau agăţaţi de Transnistria pe care oricum nu o controlează sau spun: suntem până la Nistru şi unirea cu România”, a afirmat Traian Băsescu.

Fostul președinte a mai precizat că ”înainte de toate, Republica Moldova ar trebui să spună că vrea. Altfel ce să aprobe NATO, ONU şi UE?”

”Republica Moldova trebuie să înţeleagă că într-un proces inclusiv de a se îndrepta ca stat independent către Uniunea Europeană o face neeligilibă datorită sitauţie din Transnistria şi va trebui luată o decizie extrem de serioasă dacă îşi menţine pretenţia ca niciodată să nu controleze Transnistria, dar să figureze cu ea în teritoriu sau spune: suntem până la Nistru şi vrem unirea ca să elimine această cangrenă care o face neeligibilă”, a subliniat Traian Băsescu.

Sursa: EVZ

Traian Băsescu crede că această unire poate fi ”un proiect viabil dacă nu vrem ca mai devreme sau mai târziu să nu primească lecţia pe care o primeşte Ucraina”.

24 februarie, zi înfiorătoare pentru Europa

Fostul lider a declarat că ”articolul 4 înseamnă să avem o întâlnire de urgenţă la nivelul liderilor state NATO. Cred că este o oportunitate să se discute situaţia reală, inclusiv capabilităţile fiecărui stat, nu numai ce trimit alte state membre NATO, ci o analiză foarte serioasă a capabilităţilor reale, nu declarate, pe care le are fiecare stat”.

Acesta este convins că războiul dintre Rusia și Ucraina va afecta grav toate țările din Europa de Est. Omenirea va avea de suferit, iar Putin a ieșit la atac cu un plan foarte bine pus la punct.

”Investitorii vor fi mult mai reticenţi să investească în regiune. Încă nu cred că Putin va ocupa toată Ucraina, ci doar Lugansk şi Doneţk. Are lecţia din 2014 când a vrut să ajungă până la gurile Dunării şi şi-a dat seama că logistic nu putea face faţă. S-a oprit la Mariopol.

Acum îşi fac baza de intervenţie viitoare sau poate chiar în continuare şi-o fac în Lugansk şi Doneţk pentru a vedea visul cu ochii – Nova Rossia. Înseamnă sudul Ucrainei, legarea terestră a Crimeei şi din nou vecini cu noi pe braţul Chilia. Vrea să-şi facă visul cu ochii, să fie vecini cu noi pe braţul Chilia”, a dezvăluit Traian Băsescu, potrivit România TV.