Se întâmplă de la 1 Martie! Bani mai mulţi pentru aceşti români. S-a dat lege
- Nicolae Comănescu
- 21 februarie 2022, 07:00
Multe venituri acordate de stat vor fi majorate începând cu data de 1 martie, datorită unei legi ce a fost adoptată în 2021. Indicele social de referință se va mări cu un procent de 5,1%.
Vor fi majorări a mai multor ajutoare acordate de stat, începând cu data de 1 martie a acestui an. Grație unei legi ce a fost adoptată în vara anului trecut, indicele social de referință va crește cu un procent de 5,1%. Iar asta înseamnă o valoare de 525,5 de lei, de la 500 de lei, cât este în prezent.
Ce majorări vor intra în vigoare începând cu data de 1 martie
Noua lege prevede indexarea anuală a ISR cu 100% din rata inflației drept indicator care reflectă creșterea medie pe an a prețurilor.
„Valoarea indicatorului social de referinţă se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent, indicator definitiv”, după cum se precizează într-un comunicat emis de către Institutul Naţional de Statistică (INS).
În scenariul în care rata medie anuală a inflaţiei are valoare negativă se păstrează ultima valoare a indicatorului social de referinţă”, se precizează în Legea 225/2021, publicată în Monitorul Oficial din 27 iulie 2021, informează antena3.ro.
Cum arată veniturile a căror valoare se va schimba
Așadar, începând cu prima zi a lunii următoare, cresc alocațiile, ajutorul pentru șomaj, cât și indemnizația pentru creșterea copilului de până la 2 ani și ajutorul pentru încălzire.
Creșterea ISR atrage după sine majorare a pragului de venituri până la care o persoană fără loc de muncă poate intra în categoria șomerilor.
Conform calculelor făcute de avocatnet.ro, venitul minim garantat va fi următorul de la data de 1 martie (pe baza creșterii ISR):
- 148,7 lei (0,283 ISR) pentru persoana singură;
- 268 lei (0,510 ISR) pentru familiile formate din două persoane;
- 375,2 lei (0,714 ISR) pentru familiile formate din trei persoane;
- 464,5 lei (0,884 ISR) pentru familiile formate din patru persoane;
- 553,8 lei (1,054 ISR) pentru familiile formate din cinci persoane;
În același context, se va majora și indemnizația de șomaj, care depinde de stagiul de cotizare, după cum urmează:
- 75% din valoarea ISR (394 de lei), pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;
- 75% din valoarea ISR, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea (asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare) unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare: 3%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum trei ani; 5%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum cinci ani; 7%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum zece ani; 10%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum 20 de ani.