Veşti crunte pentru români! Facturile la gaze vor creşte din nou. Specialiştii vin cu cele mai proaste previziuni

Veşti crunte pentru români! Facturile la gaze vor creşte din nou. Specialiştii vin cu cele mai proaste previziunisursa: arhivă EVZ

Facturile la gaze au crescut într-un ritm fără precedent, în România, în ultimii doi ani, iar majorările vor continua, după cum a anunțat un specialist.

Românii simt din plin creșterea semnificativă a prețului gazelor naturale. Cu un procent de 61% față de anul trecut. Iar asta în condițiile în care Gazprom a mărit prețul cu mai puțin de jumătate din valoarea amintită mai sus.

Facturile la gazele naturale au explodat, iar problema majorărilor va continua

Facturile au devenit împovărătoare pentru utilizatorii casnici și pentru cei industriali. „Sunt şi cazuri în care consumatorii casnici au plătit facturi de 600 – 700% faţă de preţurile din ianuarie 2021. Dar media pentru consumatorul casnici este de 150 maximum 200% creştere în ianuarie a.c., faţă de ianuarie anul trecut”, a declarat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), pentru adevarul.ro.

O mare parte din consumatorii casnici vor semna noi contracte cu furnizorii lor de gaze în lunile care urmează, având în vedere că vechile contracte vor expira. Așa se explică de ce unele facturi au crescut doar cu 150, maximum 200% față de anul trecut.

Dumitru Chisăliță anunță însă că iureșul măririlor va continua în viitorul apropiat și va fi simțit de români. „Vom vedea noi scumpiri ale gazelor naturale în perioada ce urmează, spre sfârşitul lunii februarie, în martie, cu un apogeu în luna aprilie, pentru că foarte mulţi consumatori casnici vor schimba contractele pe un alt preţ, cu atât mai mult cu cât nu există deocamdată noi reguli privind plafonarea preţurilor sau compensarea facturilor”, a mai explicat Chisăliță.

Motivele care au dus la facturi din ce în ce mai mari

Există un cumul de factori care stau la baza creșterii alarmante a prețului gazelor. Sunt și cauze externe, dar și interne, după cum a explicat preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI). „Factorii externi ar putea cumula circa 25% din scumpirea gazelor, la care s-ar adăuga factorii interni generaţi de acţiunile statului, plus alte 21 de procente din scumpire provocate de momentele de panică şi chiar speculă ale unor furnizori.”

Factorii de decizie din România, prin intervenţiile lor, care au avut la bază mai multe acte normative implementate în ultimii doi ani, dar şi prin lipsa de intervenţie, au avut o contribuţie majoră la creşterea preţurilor gazelor naturale. Cu aproximativ 75% a preţului gazelor în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2022, cu aproximativ 25% în intervalul octombrie 2020 - ianuarie 2022.

Mișcarea pe care au făcut-o unii dintre furnizori

O altă cauză are ca bază comportamentul unor furnizori care au ales să marcheze profituri prin revânzarea cantităţilor de gaze achiziţionate pentru clienţii consumatori casnici în primăvară şi apoi să urmărească marcarea de noi profituri prin preţuri excessive şi din măsurile de recuperare a banilor de la stat ca diferenţă între preţul de achiziţie şi preţul plafona (o creştere cu 21% a preţului gazelor în perioada oct 20 – ian 22), după cum menționează sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News