Disperare mare. Boris Johnson are zilele numărate! Ce se întâmplă în guvernului Marii Britanii

Disperare mare. Boris Johnson are zilele numărate! Ce se întâmplă în guvernului Marii Britanii Sursa: Agerpres

Premierul englez a anunțat că a schimbat doi dintre cei mai apropiați colaboratori. Analiștii politici susțin că zilele lui Boris Johnson sunt numărate.

Confruntat cu tot mai multe critici, premierul Marii Britanii, Boris Johnson vrea să se reinventeze din punct de vedere al imaginii publice, iar pentru a anunțat că are un nou director de comunicare. Pe lista schimbărilor făcute de Boris Johnson, a intrat și șeful său de cabinet care a fost nevoit să demisioneze.

„Schimbările vor consolida rolul cabinetului şi al colegilor mei de partid şi vor accelera misiunea noastră definitorie pentru a reechilibra ţara", a declarat Boris Johnson.

Șeful de cabinet, Dan Rosenfiel a fost înlocuit de secretarul de stat şi cancelar al ducatului Lancaster, Stephen Barclay. Rolul de șef de cabinet este un foarte important în sistemul birocratic engleze, acesta fiind motorul de transmisie între premier, ministere și Parlament.

Ne puteți urmări și pe Google News

Directorul de comunicare, Jack Doyle a demisionat și el și a fost înlocuit rapid cu un fost jurnalist BBC, și fost purtător de cuvânt al Primăriei Londrei, în perioada în care Boris Johnson, a fost primarul capitalei engleze. Doyle a participat și el la petrecerile organizate în perioada în care mai toți englezii erau închiși în case, ca măsură de precauție împotriva răspândirii pandemiei de coronavirus.

„Schimbările pe care le anunţ astăzi în echipa mea vor îmbunătăţi modul în care funcţionează Numărul 10 (de la Downing Street), vor consolida rolul cabinetului şi al colegilor mei de partid şi vor accelera misiunea noastră definitorie pentru a reechilibra ţara”", a declarat premierul britanic.

Chefurile din grădină vin cu demisii

Alți cinci angajați ai premierului Boris Johnson au fost obligați să demisioneze, în zilele de joi și vineri. Cel mai răsunător nume de pe listă este cel al Munirei Mirza, colaboratoare apropiată a lui Boris Johnson.

Poliția din Londra anchetează petrecerile care au avut loc în curtea interioară a reședinței premierului britanic.

„Pot confirma că la ora actuală Poliția Metropolitană investighează un număr de evenimente care s-au desfășurat în Downing Street (biroul premierului britanic, n.r.) în ultimii doi ani, în legătură cu posibile încălcări ale regulilor COVID-19”, a declarat comisarul Cressida Dick.

În perioada imediat următoare, polițiștii trebuie să prezinte un raport complet în legătură cu aceste petreceri, organizate în sediul Guvernului Britanic.