Conflicul dintre Rusia și Ucraina. Joi Biden și Vladimir Putin, ultima discuție telefonică pe anul acesta
- Maria Dima
- 29 decembrie 2021, 21:00
Pe măsură ce zilele trec, crește îngrijorarea față de relațiile tensionate dintre Rusia și Ucraina. Rusia cere excluderea oricărei noi extinderi a NATO, inclusiv către Ucraina, şi încetarea oricărei activităţi militare a acestei Alianţe şi a SUA în Europa de Est şi în spaţiul fost sovietic, insistând ca negocierile asupra propunerilor sale să înceapă cât mai repede.
Pe fondul tensiunilor crescute dintre Rusia și Ucraina, preşedinţii american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, vor avea joi o convorbire telefonică. Anunțul a fost făcut miercuri, într-un comunicat, de purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al SUA, Emily Horne.
Conform textului difuzat, cei lideri vor aborda, printre alte subiecte, ”viitoarele contacte diplomatice cu Rusia”.
Discuţia, anunţată şi de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, are loc cu două săptămâni înaintea negocierilor americano-ruse programate să înceapă pe 10 ianuarie asupra tratatelor de control al armelor nucleare şi situaţiei de la frontiera ruso-ucraineană, unde Rusia a comasat trupe.
O nouă discuție telefonică între Joe Biden și Vladimir Putin
Potrivit lui Emily Horne, preşedintele Biden a discutat cu lideri europeni înaintea convorbirii pe care o va avea cu Putin. Preşedinţia americană a promis anterior că ''nu vor exista discuţii (cu Rusia, n.red.) asupra securităţii europene fără aliaţii şi partenerii europeni''.
Moscova a dezvăluit pe 17 decembrie propunerile transmise Washingtonului, pe care le-a inclus în două proiecte de tratat, unul destinat SUA şi celălalt NATO. Rusia îşi rezumă în acestea cererile adresate Occidentului pentru calmarea tensiunilor alimentate de concentrarea unor importante forţe militare ruseşti la graniţa cu Ucraina, care, împreună cu americanii şi europenii, acuză Moscova că pregăteşte o ofensivă militară.
Săptămâna trecută, Vladimir Putin nu a precizat cum va reacționa Rusia dacă garanțiile de securitate pe care le-a cerut din partea NATO și Occidentului vor fi respinse, însă a a spus că „răspunsul va depinde de propunerile pe care mi le prezintă experții noștri militari”.
Liderul de la Kremlin a adăugat că Rusia urmăreşte să obţină un rezultat obligatoriu din punct de vedere juridic în aceste negocieri.
Informaţii despre presupuse pregătiri ale Rusiei pentru o invazie a Ucrainei provoacă îngrijorare internaţională de mai multe săptămâni. Rusia a negat în mod repetat astfel de acuzaţii.
Uniunea Europeană şi NATO au ameninţat Moscova cu consecinţe grave în cazul unei escaladări militare. Rusia a răspuns cu cererea ca NATO să promită că nu se va extinde spre est.