Astăzi, Ion Cristoiu, făcătorul de gazete cum este și va rămâne consemnat în istoria presei scrise, este un jurnalist multi-media. Conectat la ultimele tehnologii din domeniul on-line, Ion Cristoiu face televiziune, radio, blogging și scrie zilnic, sfidând vârsta din buletin.

Da, maestrul Ion Cristoiu a împlinit 73 de ani. Dar e în continuare atât de pasionat de scris și de presă încât pare că nu obosește niciodată și e la curent cu tot ce a năvălit peste noi în ultimii 31 de ani și ne-a schimbat modul de comunicare.

De-a lungul acestor ani de presă liberă, Ion Cristoiu a format sute de ziariști, a ținut lecții de gazătărie în redacțiile în care a lucrat. La aproape 50 de ani s-a apucat să învețe engleza, cu profesor, și să-și însușească noțiuni de drept din Codul penal și din cel de procedură, ca să știe despre ce scrie sau vorbește. La 60 de ani, maestrul a trecut să deslușească tainele unei alte meserii: jurnalismul de televiziune. Și, după ce fondase săptămânale și ziare de succes ca Zig-Zag, Expres și Evenimentul zilei, a lansat primul CNN românesc – postul Realitatea tv.

Cu toate acestea, Ion Cristoiu nu a fost niciodată profesor la vreo facultate de jurnalism, niciun rector sau decan nu l-a invitat să predea studenților. Chiar l-am întrebat odată de ce nu o face. Iar răspunsul a fost exact cel la care mă așteptam fiindcă îl cunosc bine pe maestrul Cristoiu, omul de la care am învățat enorm: „Păi, nu m-a invitat nimeni”.

„Nu pot lucra cu oameni morţi, cu gazetari care nu consideră că gazetăria este cel mai important lucru din lume”

Ion Cristoiu a povestit despre Școala "Evenimentul zilei", acolo unde ziariștii efectiv se aflau într-o concurență acerbă care să fie mai bun, să-și vadă știrea publicată în ziar. Acolo unde reporterii își cumpărau ziarul de la tarabă în drum spre redacție, ca să vadă dacă le-a apărut semnătura. Ion Cristoiu: Mi-a fost drag de acest ziar, ca de oricare pe care l-am făcut, eu având o mare slăbiciune, aceea că sunt un om serios. Mi-a fost la fel de drag ca revista Şcolii de ofiţeri de rezervă de la Lipova, unde am fost redactor-şef. Eu iau în serios tot ceea ce fac. Probabil că a fost şi primul copil în materie de gazetărie, a fost primul ziar cotidian. După ce am plecat, au fost şi alte cotidiane şi experienţa s-a repetat. Însă, principala amintire, cea mai frumoasă, este faptul că am lucrat cu o redacţie de entuziaşti. Nu pot lucra cu oameni morţi, cu gazetari care nu consideră că gazetăria este cel mai important lucru din lume. Acum îmi dau seama că nu atât succesul ziarului, tirajul sau autoritatea ziarului m-au impresionat, ci credinţa extraordinară a tinerilor cu care am lucrat că ceea ce fac ei este ceva ieşit din comun. Ceea ce nu mai întâlnesc azi. Prin entuziasm, eu nu înţelegeam nişte tipi analfabeţi care scriau. Un bun profesionist este cel convins că ceea ce face e cel mai bun lucru din lume. Şi cel care dă cu mătura la salubritate este un profesionist dacă crede că măturatul este cel mai important lucru din lume. Cei cu care am lucrat erau convinşi de două lucruri: erau fascinaţi de meseria de gazetar şi erau convinşi că ziarul acesta este cel mai important din lume. Constat cu stupoare că sunt câteva site-uri de media şi că oamenii, în loc să scrie la ziarele lor, postează înjurături la adresa propriei redacţie. E o aberaţie. Dacă nu îţi convine, te duci în altă parte.

De ce a publicat Ion Cristoiu celebra știre cu găina care a născut pui vii

Ion Cristoiu: Ştirea cu găina nu era adevărată, dar era veridică. Am acceptat aceste ştiri pentru că se încadrau în viziunea mea satirică asupra României. Sunt ştiri care se încadrează în viziunea mea de ţară veselă, de veselie generală. Nu întâmplător, volumul de proză pe care l-am scos recent, de 600 de pagini, se numeşte "Găina fără bilet" şi porneşte de la o ştire din "Evenimentul zilei".

În momentul în care a început tărăboiul cu această ştire, m-am interesat şi deja se făcuse o maşinărie de făcut astfel de ştiri. Mi s-a spus şi despre o altă ştire – un compartiment de tren ce mergea la Focşani şi în care era o găină care nu avea bilet şi controlorul a întrebat-o de ce. Am făcut o proză din ea, dar mi se pare veridică pentru că poţi găsi un astfel de controlor.

Marea majoritate a acestor ştiri se întâmplau numai în Moldova, pentru că în Ardeal nu se puteau întâmpla. În fiecare zi mă uit pe ziarele judeţene care răspund acestei teze: "România, ţara tuturor posibilităţilor".

După plecarea mea de la EVZ, cu cântec (n.r. feb 1997), scăderea inevitabilă a tirajului a obligat conducerea care m-a succedat să găsească o explicaţie. Şi atunci s-a lansat campania împotriva ziarului în formula Cristoiu. S-a lansat această teză, care s-a dovedit dezastruoasă pentru întreaga presă românească.

Dacă presa trece printr-o criză de profesionalism şi de tiraj îşi are cauza în luarea în serios a acelei diversiuni care spunea: "Evenimentul zilei" a fost tabloid, că făcea ştiri cu găina cu pui vii, noi suntem quality. În consecinţă nu ne coborâm. Şi nu s-au coborât ei, dar s-a coborât tirajul. EVZ era o reţetă unică pentru că aceste ştiri, ştirile de fapt divers, erau locomotiva care tracta editorialul, dezvălurile, anchetele.

Vremea mogulilor și a șefilor slabi

În anul 2011, Ion Cristoiu a scris un text dur, dar plin de adevăr pentru noi, cei care lucram cu mare pasiune în redacții.  ”Presa nu moare. Se însănătoșește”, era titlul dat de maestru. Citindu-l mi-am imaginat câtă „iubire” se va revărsa asupra autorului în dialogul unora dintre șefii din redacțiile publicațiilor pe marginea acestui text! Era anul în care la cârma trusturilor media se aflau mogulii.

Ion Cristoiu: În ultimii ani, presa din România a cunoscut o înflorire spectaculoasă. A crescut numărul ziarelor, revistelor, al posturilor de radio şi de televiziune. Ce s-a întîmplat? A sporit în mod miraculos cererea de pe piață? Nici vorbă. Dimpotrivă, cererea a scăzut, fie și pentru că, pe măsura înaintării spre capitalism, cetățeanul se orientează tot mai mult  spre consumul de lucruri facile, care să nu-i bată capul. Cum se explică atunci paradoxul? Foarte simplu. Investiția în presă a devenit deosebit de rentabilă. Dar nu ca în primii ani postdecembriști, prin cîștigurile dobîndite exclusiv din tiraj și publicitate comercială, ci din altceva, mult mai grav. E vorba de cîștigurile dobîndite din folosirea presei ca instrument pentru obținerea de contracte cu statul în alte domenii decît presa. Un excelent ziarist a fost obligat de patron să plece din fruntea unui post de televiziune.

– Bine, bine – i-a zis el patronului, cînd s-a pus problema înlocuirii cu altul, dar postul merge bine, are profit.

– Mă piș pe profitul ăsta de un milion de euro, pe care mi-l aduci tu din publicitate. Păi dacă-l numesc  pe x (și i-a zis pe numele mic slugii la care se gîndea s-o propulseze în fruntea postului), o să pun mîna pe un contract de 300 de milioane de euro profit pentru firma mea de plantat pomișori. Lesne de înțeles că patronul era ceea ce eu am numit un cîrnățar. Un ins, așadar, pentru care presa e un mijloc sacrificat altor scopuri (...)

Pentru folosirea presei ca instrument de şantaj e nevoie de ziarişti care să asculte comenzile patronului. Nu le-a fost prea greu cîrnăţarilor să găsească astfel de ziarişti. La fiecare trust de cîrnăţar, ei nu sunt dintre cei care trudesc de dimineaţă pînă seara pentru un salariu de nimic, ci dintre cei care conduc pe salarii fabuloase, fără a face altceva decît să impună redactorilor de rînd ordinele jegoase ale patronului. Trucul cîrnăţarului a fost simplu. A numit şefi dintre cei mai slabi ziarişti ai trustului. Şi aceştia, văzîndu-se cu şefii şi venituri infinit mai mari decît personalitatea lor beteagă, s-au transformat rapid în slugi obediente.

Am fost „bulinari” la ziarul lui Ion Cristoiu

Astăzi nu mai avem o redacție comună cu maestrul Ion Cristoiu. Dar, eu, Dan Andronic, Mirel Curea, Alecu Racoviceanu, Cora Munteanu și toți jurnaliștii care au lucrat cu el după lansarea Evenimentului zilei îi acordăm respectul unui profesor care ne-a învățat multe.

Acum 29 de ani, noi și publicul numeam ziarul „Bulina roșie”, după bulina de pe frontispiciu unde scria „cotidian de informație”. Era cel mai popular si incisiv ziar al Romaniei de după 1989 și se vindea ca pâinea caldă, cu un tiraj care a atins și peste 1 milion de exemplare zilnic. Nouă, ziariștilor, ni se spunea cu drag și respect „bulinari”.

Azi, omul care a creat cel mai puternic cotidian din istoria presei post-decembriste și a schimbat destinele unor tineri în care clocotea dorința de a schimba fața României, abia ieșită din comunism, împlinește 73 de ani. Împreună cu toți colegii mei, foști și actuali, îi urăm „Mulți ani frumoși, cu sănătate!”.