La 9 ani de când soțul ei preluase puterea în România, Elena Ceaușescu savura cu nesaț toate privilegiile ce derivau din acea conjuctură de neimaginat la un moment dat pentru ea, o biată textilistă pierdută în freamătul Bucureștiului din 1936, anul sosirii sale în Capitală. După ce în martie 1974, devenenea membră a Secției Științe Chimice a Academiei Române, neostoita Elena Ceaușescu a fost flancată aievea de o revelație: i s-a năzărit că are fotogenia necesară apariției pe coperta revistei ”Cinema”. De parcă nu era suficient că apărea alături de Nicolae Ceaușescu în toate ziarele și revistele Epocii de Aur.

Alegerea Elenei – femeia căreia i s-a opus  Constantin Nenițescu, decanul Facultății de Chimie Industrială din cadrul IPB -- nu era întâmplătoare. Înainte de Revoluție, revista Cinema era una dintre puținele publicații în care românii mai puteau adulmeca câteva repere occidentale. Ne referim, desigur, la marii actori străini ai vremii.

La începuturi (n.r. - 15 octombrie 1924), revista avea între 32 şi 64 de pagini, dar după ce ajunge în cătarea cuplului Ceaușescu, numărul paginilor este redus la jumătate. Spre exemplu, la finalul anilor 1980, mai avea doar 24 de pagini. Ticsite cu mesajele insipide ale tovarășilor Nicolae și Elena Ceaușescu.

Iată ce își amintea Ecaterina Oproiu despre perioada în care a condus revista din postura de redactor-șef (1965-1989), într-unul dintre jurnalele pe care le-a publicat: „În primele zile de la apariţie se vinde ca pâinea caldă. Uneori se vinde cu suprapreţ. Prin 1974, tirajul oficial era de 250.000 de exemplare.″

Revista Cinema se vindea rapid

Revista Cinema dispărea întotdeauna rapid de la chioşcurile de ziare şi n-a avut niciodată probleme cu difuzarea, dar în ciuda acestor aspecte, standardele de calitate au scăzut de-a lungul anilor.

S-a schimbat și numele publicației. Din ”Cinema. Revistă lunară de cultură cinematografică” (1974), publicaţia a devenit ”Cinema. Revistă a Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste”.

În plus, dacă în anii 1960, spaţiul alocat informaţiilor despre cinematografia internaţională ocupa mai mult de jumătate din revistă, la finalul anilor 1980, cuplul prezidenţial captase prim-planul.

Nici nu mai conta că fragmentele din expunerile şi cuvântările preşedintelui n-aveau uneori nicio legătură cu cinematografia. Într-un interviu pentru adevarul.ro, montoarea Maria Neagu a vorbit despre modul în care s-a degradat calitatea publicaţiei Cinema.

Maria Neagu a fost angajată la centrul de producţie de la Buftea în 1959, iar în 1960 a terminat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale“ - secţia Teatrologie-Filmologie.

De la starurile mondiale la cuplul Ceaușescu

„Coperta unei reviste este foarte importantă şi vreau să vă spun că această publicaţie cinematografică a avut de-a lungul timpului foarte multe coperţi memorabile, care semănău cu cele ale revistelor străine.

Rolul unei coperte reuşite era nu doar să vândă cât mai multe exemplare, ci şi să transforme cititorii în spectatori de film! Îmi amintesc cum la chioşcuri, printre ziarele cenuşii ale vremii, mi-a atras atenţia o copertă din ianuarie 1966, care o înfăţişa pe Margareta Pâslaru, îmbrăcată într-un mantou de blană imaculat şi având pe cap o superbă căciulă de blană.

Arăta ca o divă de la Hollywood, fără nicio exagerare. Fotografia a fost realizată de Aurel Mihailopol. Am revăzut recent colecţia revistei la Biblioteca Academiei Române şi pot să vă spun că, privindu-le retrospectiv, coperţile realizate de el sunt remarcabile, atât prin calitatea imaginii, originalitatea compoziţiei, cât şi prin soluţiile pe care le-a găsit pentru a contracara varii indicaţii de partid primite la redacţie.

La începuturile sale, revista «Cinema» şi-a putut delecta cititorii cu nenumărate imagini de clasă, cu vedete române şi străine, care apăreau atât pe coperta I, cât şi pe coperta IV.

În Cinema a apărut și fata lui Gheorghiu Dej

Era un echilibru, ca să vă dau doar exemplul primului an de apariţie, i-am avut pe Lica Gheorghiu, Colea Răutu, Silvia Popovici, Irina Petrescu, Radu Beligan, Sanda Toma, Elena Caragiu, Victor Rebengiuc, Emanoil Petruţ, Iurie Darie, Florin Piersic, Cristea Avram, dar şi pe Brigitte Bardot, Claudia Cardinale, Jana Prohorenco, Jana Brejchova, Nevena Kokanova, Dany Saval, Jean Marais, Caba Betina Acevedo şi Susan Strasberg.

Prezenţa lor se justifica pentru că publicul din România îi putea vedea prin intermediul filmelor care se difuzau în reţeaua cinematografică fără oprelişti sau intruziuni dictate de cenzură″, a spus cineasta.

Tot ea a povestit că Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu apăreau de două sau trei ori pe an în revista Cinema. În aprilie 1974 au apărut prima dată. Uterior, așa cum se vede și în galeria foto, ei apăreau mai ales cu ocazia zilelor de naştere din ianuarie sau cu prilejul unor sărbători oficiale ca 23 August.

[soc_slider_shortcode id="4269148"]

Elena Ceaușescu era obsedată de revistă

În ultimii ani ai vieţii, Elena Ceaușescu era cea care aproba planul anual al cinematografiei, dar şi cea care decidea cum trebuie să arate coperta revistei. Căpătase un obicei bizar, în fața căruia Ceaușescu asista impasibil.

„Coperţile deveneau tot mai groteşti. Spre exemplu, în numărul din ianuarie 1986, în plină iarnă, cei doi apar într-un parc înverzit, cu un strat de flori roşii la picioare. El în costum şi un pulover alb pe gât, fără cravată, ea în costum alb, iar sub ei se putea citi: «Omagiul vibrant al întregului popor. Omagiul vibrant al cineaştilor».

Au apărut la un moment dat şi într-un cadru de şantier din zona «Casei Poporului» dând indicaţii, iar în ultimele coperţi cei doi Ceauşeşti sunt reprezentaţi în picturi infantile.

E evident că, în ultimii ani, fotografiile, oricât de retuşate, nu-i mai puteau reprezenta pe cei doi nici suficient de frumoşi, nici suficient de tineri, dar unul dintre cei care realizau coperţile «Cinema», Victor Stroe, mi-a explicat că s-a ajuns la concluzia că e mai simplu şi mai sigur să se recurgă la grafică chiar şi din punct de vedere tehnologic.

Pentru că hârtia folosită în ultimii ani era de calitate inferioară, iar procurarea acesteia era o adevărată aventură pentru Ecaterina Oproiu, deşi această publicaţie scotea bani înzecit. Ce deosebire faţă de anii când revista era tipărită pe coli importate din Finlanda″, a rememorat Maria Neagu.