100 de oameni ai legii din București au fost concediați. Sindicatele polițiștilor au reacționat

100 de oameni ai legii din București au fost concediați. Sindicatele polițiștilor au reacționat

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, și-a pierdut răbdarea cu unii dintre polițiștii locali din sectorul pe care îl administrează. Edilul a confirmat că va concedia aproape 100 de polițiști dintre cei 400 pe care îi are instituția. Măsura face parte din procesul de reformare care vizează Poliția Locală.

La această situație s-a ajuns după ce membrii Consiliului Local Sector 6 au aprobat proiectul pentru aprobarea Organigramei, Statului de Funcţii, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6. Decizia a confirmat reducerea numărului de posturi.

Mai departe, primarul Ciprian Ciucu a explicat care vor fi etapele în urma cărora speră ca Sectorul 6 să aibă cei mai buni polițiști locali. De asemenea, edilul a promis că va rezolva problema vandalismului prin montarea unor camere de supraveghere.

„Am inițiat un proces de reformă în Poliția Locală a Sectorului 6 care pleacă de la ideea că în această instituție trebuie să lucreze doar acei polițiști locali care se implică în comunitate și care pot face față muncii de polițist local, respectând ei înșiși această instituție și respectându-se pe sine.

Astfel, în această primă etapă a reformei, vor merge către alte orizonturi cca. 100 de polițiști locali din cca. 400. Astfel, cca. 300 de polițiști locali rămân și vor beneficia de formare profesională specifică postului, care va include comunicarea cu cetățeanul, mentorat pentru schimbarea atitudinii și înțelegerea rolului pe care îl au în comunitate.

Ciprian Ciucu vrea performanță

Ciprian Ciucu - foto: facebook.com/ciprian.ciucu

De asemenea, vor avea proceduri noi (lărgirea competențelor poliției de proximitate și supra-specializarea componentei de inspecție), obiective clare și indicatori de performanță.

Eficiența serviciului va crește fundamental. În a treia etapă, dacă va fi mai nevoie, ne vom axa pe angajarea de debutanți, liberi de metehne vechi, care vor fi formați profesional!

În a patra etapă vom crește capacitatea de intervenție, îmbunătățind procesul de supraveghere prin instalarea în Sectorul 6 a nu mai puțin de 3.000 de camere video. Sunt probleme cu vandalismul.

Multe plângeri care vizează Poliția Locală

Am luat această decizie în urma unui val uriaș de plângeri pe care cetățenii mi le-au adus la cunoștință cu privire la activitatea acestei instituții importante! Rezistența a fost și a rămas uriașă.

Sindicatele polițiștilor, retrograde și antireformiste, cu care am avut patru rânduri ne negocieri au demarat acțiuni de blocare în instanță a acestui proces. Acestea au împrăștiat fel și fel de zvonuri mincinoase;

Consilierii locali din opoziție, cot la cot funcționari din Poliția Locală, care au inventat fel și fel de opreliști procedurale și birocratice; Diverse telefoane pentru a-l salva"pe unul sau pe altul.

foto: facebook.com/politia6

Am zis-o și o repet! Concursul este pe bune, nu salvez pe nimeni, nu intervin în acest proces pentru că nu vreau să-l compromit! Am invitat sindicatele polițiștilor să fie observatori permanenți în orice context al acestui concurs, (ex. extragerea subiectelor, observare, etc. și oriunde și oricând)!

Polițiștii locali au primit teste ușoare

Subiectele au fost ușoare (le puteți consulta mai jos, la secțiune comentarii). Un text grilă cu doar 5 întrebări și redactarea unui proces verbal pe un caz dat, cu legislația pe masă, putând fi consultată (nu era nevoie de memorare, deși normal ar fi să fie știută).

Atât de simplu! De aceea am zis, că în mare va fi doar un test de cunoștințe de bază și de limba română... Funcționarii publici, conform legii, trebuie să dețină cunoștințe de bază matematice și de limbă.

Am scos proba sportivă, ca să nu vulnerabilizez procesul de testare, tocmai că au fost în alte localități probleme în justiție. Am mai spus-o, fac tot ce ține de mine ca Sectorul 6 să nu mai fie un sat fără câini! Acest lucru nu se poate face de pe azi pe mâine, este vorba de un proces planificat și susținut, care întâmpină multă rezistență.

foto: facebook.com/ciprian.ciucu

Polițiștii care rămân în urma testării vor avea tot sprijinul meu să își îndeplinească funcția pe care o au în societate, au respectul meu și le spun încă de pe acum: sunteți importanți, nu-mi pot face mandatul fără dumneavoastră!

Cer doar implicare și integritate, nimic mai mult”, a transmis Ciprian Ciucu într-un mesaj postat pe Facebook.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News