Panică în lumea milionarilor! Un bărbat și-a scos toți banii din bancă după o altercație cu angajații. Care a fost motivul scandalului
- Emma Cristescu
- 1 noiembrie 2021, 21:01
Un milionar chinez și-a scos toți banii adunați de o viață din bancă după ce s-a certat cu paza instituției. Bărbatul s-a enervat după ce a fost obligat să poarte mască de protecție înainte să scoată 783.000 de dolari.
Un milionar chinez și-a scos peste 5 milioane de renminbi (783.000 de dolari) după ce a avut o altercație cu paza băncii. Bărbatul, cu porecla „Sunwear”, a mărturisit pe o rețea de socializare că a hotărât să scoată această sumă colosală după ce Banca din Shanghai i-a oferit „cel mai prost serviciu pentru clienți”.
Acesta nu e sfârșitul
Milionarul a declarat că a scos cât este legal să retragi din banca într-o zi, dar că urmează să mai scoată și alte zeci de milioane pe care le deține. Bărbatul a mărturisit că își va muta averea la o altă bancă după ce a fost enervat la culme.
Acesta a cerut peste 2 angajați pentru a îi număra banii în față, „în ipoteza în care nu ar fi fost suficienți”. Personalul a stat peste 2 ore pentru a îi arăta fiecare bănuț., potrivit alephnews.
De la ce a pornit scandalul?
Banca din Shanghai a declarat că motivul pentru care bărbatul a scos o suma atât de mare și pentru care a decis să țină banii în altă bancă, a fost o ceartă cu un agent de securitate cu privire la protocoalele COVID-19. Instituția a oferit o declarație pentru publicația chineză The Paper în care a scris că milionarul a refuzat să poarte masca de protecție în interior.
Sunwear a scris pe rețeaua de socializare Weibo că și-a uitat masca de protecție acasă și a cerut agentului de pază una nouă, dar acesta nu i-a dat. Bărbatul a mai spus și că a întrebat dacă este un magazin în apropiere pentru a cumpăra masca, dar nu s-a oferit nimeni să-l ajute.
Imaginile cu Sunwear cu teancuri uriașe de bani și valize pline cu economiile sale au devenit virale pe rețelele de socializare.De când a postat pe Internet poze cu grămezile de bani, acesta și-a mărit numărul de urmăritori online la aproximativ 1,8 milioane de persoane.