Povestea primul președinte al Republicii Islamice Iran, Abolhassan Banisadr pare desprinsă dintr-un film de acțiune. El a vrut să modernizeze țara dar s-a izbit de radicalii islamici.

În vârstă de 88 de ani, Abolhassan Banisadr a fost primul președinte al Republicii Islamice Iran, după fuga șahului Iranului, în cursul anului 1979.

„În urma unei îndelungate maladii, Abolhassan Banisadr a decedat sâmbătă la spitalul Pitie-Salpetriere", au anunțat agențiile internaționale de știri.

Abolhassan Banisadr s-a refugiat în Franţa, în anul 1981, acesta fiind un apropiat al fondatorului Republicii islamce, ayatollahul Khomeiny. Abolhassan Banisadr a fost ales preşedinte în ianuarie 1980 și a fost demis luna iunie 1981.

Din 1984, Abolhassan Banisadr primea protecție din partea Franței, el locuind in diferite locuri din jurul capitalei franceze.

În război cu clericii radicali

La câteva luni după ce a fost ales, Bani-Sadr a fost prins într-o luptă pentru putere cu facțiuni clericale radicale, ale căror puteri a încercat să le limiteze prin atribuirea unor posturi cheie unor laici cu vederi liberale.

El s-a folosit de victoria sa electorală și de popularitatea sa - datorită legăturilor sale strânse cu Khomeini - pentru a-și discredita rivalii din Partidul Republican Islamic (IRP), un grup bine organizat condus de clerici de linie dură.

În încercările sale de a forma un cabinet neclerical, Bani-Sadr a fost, de asemenea, încurajat de o promisiune niciodată respectată a lui Khomeini, conform căreia clerul nu ar trebui să ocupe posturi de conducere și să se dedice în schimb îndrumării și consilierii guvernului.

În timp ce se bucura de sprijinul clericilor moderați, el a organizat o campanie națională împotriva IRP, călătorind prin țară și ținând discursuri în care îi acuza pe liderii acestuia că încearcă să restabilească zilele întunecate ale trecutului prin minciuni, șmecherii, închisoare și tortură.

Lupta pentru putere a atins un punct crucial în martie 1981, când Bani-Sadr a ordonat forțelor de securitate să aresteze adepții liniei dure religioase care încercau să întrerupă un discurs pe care îl ținea la Universitatea din Teheran.

Dat joc cu acordul lui Khomeini

Acest lucru a provocat apeluri pentru demiterea și judecarea sa, deoarece majoritatea celor prezenți la miting erau susținători ai Mujahedinilor Poporului, din opoziție, denunțați de Khomeini ca dușmani ai revoluției.

Khomeini, care încercase să nu se amestece în disputele dintre ei, a intervenit apoi în conflictele interne din ce în ce mai aprige, interzicând discursurile politice și înființând o comisie pentru soluționarea disputelor.

Comisia l-a acuzat pe Bani-Sadr că a încălcat constituția și ordinele lui Khomeini, refuzând să semneze legislația.

Cu acordul lui Khomeini, parlamentul l-a destituit și demis pe Bani-Sadr în iunie 1981, obligându-l să intre în clandestinitate cu ajutorul mujahedinilor.

O lună mai târziu, a zburat la Paris, unde a format o alianță pentru a-l răsturna pe Khomeini. Alianța s-a prăbușit în mai 1984, în urma unei confruntări de idei între liderul Mujahedinilor de atunci, Massoud Rajavi, și Bani-Sadr.

În ciuda dezamăgirii și a exilului său îndelungat, Bani-Sadr a declarat în interviul din 2019 că nu regretă că a făcut parte din revoluție.

Lui Bani-Sadr îi supraviețuiesc soția sa Azra Hosseini, fiicele Firouzeh și Zahra și fiul Ali.